23 Ian 2014

Primele semne

17 Comments Semn SPRE carte

După cum cei mai mulți dintre voi știți, în 14 ianuarie am dat startul campaniei Semn SPRE carte. Nu a trecut foarte mult timp de atunci, dar cele nouă zile care s-au scurs merită un prim bilanț. Acesta arată cam așa:  am adunat 62 de cărți din care 42 au plecat și au ajuns (sau vor ajunge în zilele viitoare) în mâinile unor copii. Și am purtat foarte multe discuții. Cu oameni cunoscuți, cititori sau bloggeri și ei și, surprinzător și îmbucurător, cu oameni pe care i-am cunoscut doar acum și numai datorită acestui proiect. Nu o să vă povestesc în amănunt toate aceste conversații pentru că veți afla despre ele în momentul materializării lor. Voi puncta doar câteva idei:

- Cei pe al căror sprijin am mizat, bloggerii care mă cunosc și care au interacționat cu mine în diferite împrejurări, au răspuns cu entuziasm ideii Semnului SPRE carte.

- S-au alăturat acestei idei oameni noi, cu sau fără blog, mulți despre care nu auzisem niciodată.

- Am avut bucuria să constat că au spus “prezent” oameni foarte tineri. O bloggeriță, elevă încă, a răspândit vestea în liceul în care învață și acei copii sunt puși pe fapte mari. Veți afla zilele acestea povestea chiar de pe blogul ei. Am mai fost contactată și de o altă elevă de liceu. Și ea își propune același lucru.

- O doamnă din Cluj mi-a scris că ar dori să extindă ideea și în orașul ei.

-  Există oameni care au pus mâna pe telefon sau au scris e-mail-uri în încercarea de a găsi colaborări atât în ceea ce privește obținerea cărților, dar și pentru documentarea cazurilor celor mai potrivite de copii la care ele să ajungă. Am credința că acestea se vor materializa în curând.

-  Foarte multe bloguri au scris despre această campanie si au afișat bannerul ei.

- Am primit ajutor de toate felurile. Cărți donate, cărți care au fost deja date unor copii, sfaturi, încurajări, suport în rezolvarea unor probleme, să le zicem, tehnice. Vă mulțumesc tuturor pentru aceste lucruri.

Cam aceasta este “darea de seamă” a lunii ianuarie. Lună în care vom avea și trei povești despre copii și despre felul în care au primit ei darul de carte. Una dintre povești o veți găsi în rândurile care urmează.

Pe Roxana o cunosc de câțiva ani, nici nu mai știu câți sunt. Dacă ar fi să analizăm vârstele biologice, ai zice că i-aș putea fi mama. Însă noi suntem doar prietene. Ne-am întâlnit oarecum ciudat. M-a sunat pentru că se pregătea să fie mireasă și căuta cameraman care să imortalizeze cea mai importantă zi din viața ei. Primise numărul meu de la o firmă de decorațiuni. I-am propus să ne întâlnim și i-am dat adresa. Uimirea a fost maximă. Locuiam în același bloc, dar nu ne văzusem niciodată. Ne-am plăcut la prima vedere. Iar relația furnizor-client s-a transformat foarte repede în altceva.

Roxana este ca argintul viu. Călătorește sute de kilometri ca să vadă o piesă de teatru, devorează cărțile (și cred că dacă ar trebui să-și aleagă o locuință neconvențională, ar alege o bibliotecă), acu-i la munte, acu-i cine știe pe unde. Face totul cu pasiune și vorbește cu o bucurie rară despre tot ce face. Iar când vorbește despre copiii ei (cei de la școală) entuziasmul ei atinge cote maxime. De aceea am ales-o pentru a fi ambasadoare a Semnului SPRE carte.

Roxana are un singur defect. Nu are blog. De aceea am invitat-o aici, iar rândurile următoare îi aparțin.

“Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii”.

Antoine de Saint-Exupery în Micul Prinţ, Capitolul XXI (1943)

Există în viață câteva momente (pentru unii) me-mo-ra-bi-le… Iar eu mă pot lăuda, zilnic, cu momente unice, pline de adevăr, mister și emoție. Îmi place să le numesc artă vie. Pentru că reușesc să “fur” imagini pe care, mai apoi, memoria mea se încăpățânează să le păstreze ca pe ceva sfânt… și fac asta pentru că în fața mea se derulează scene unice. Scene în care copiii înger împrăștie bucurie, sinceritate și dragoste pură.

Unul din acele momente, s-a întâmplat astăzi (20 ianuarie 2014).

Totul a început când prietena mea Sonia, femeia matură care se încăpățânează să rămână copil, m-a sunat și m-a întrebat dacă n-ar fi o idee bună ca ea să-mi dea niște cărți pentru copii cu care lucrez eu. Pentru că știe unde lucrez și cât de tare apreciez cărțile. Am spus imediat DA, iar astăzi ele au ajuns la copii. Săracă aș fi și lipsită de originalitate dacă v-aș spune că sunt capabilă să descriu în cuvinte bucuria acestora. A fost uriașă. Și nu, nu este o exagerare. Lucrez la un centru școlar pentru educație incluzivă, o alternativă educațională, unde imaginea și viul grai sunt sfinte. Iar cărțile au fot pline de imagini…

Expediționari, exploratori, geografi, aviatori….acești copii entuziaști care știu să se bucure de un dar, au reușit să-mi ofere astăzi încă un moment unic. Sunt 73 la număr și se bucură în fiecare zi de atenția deosebită a cadrelor didactice și a specialiștilor. Oameni care mai întâi de toate le sunt mame și tați și orice altceva este nevoie.

De multe ori când vorbesc despre acești copii, ceva se schimbă. Tonul vocii, freamătul mâinilor, bătăile inimii… Parcă vorbesc despre mine. Am spus-o verbal de nenumărate ori, în scris niciodată: mă întreb de multe ori, oare noi îi ajutăm pe ei sau ei ne ajută pe noi? Greu de răspuns în ceea ce mă privește.

Încercăm să facem lucruri mari, când e atât de important să facem lucruri mici dar cu folos. De aceea, în fiecare zi de luni, eu m-am angajat să realizez ateliere de dezvoltare prin arta teatrală. Este ceva inedit, copiii fiind bucuroși să se întâlnească o dată pe săptămână să “își pună o mască”. Cu mască sau fără, ei sunt aceeași! Acum punem în scenă “Micul prinț”. El a ținut neapărat să ne împărtășească aventura sa și noi, normal, nu am putut refuza. Ne-am înarmat cu costume, replici și răbdare și-i facem pe plac. Trebuie să le arătăm oamenilor cât de frumos este să fii copil. Cărțile primite de la Sonia ne vor fi de mare ajutor în realizarea piesei deoarece găsim în ele noțiuni de gândire logică, imitarea sunetelor, timp și spațiu, culoare și formă, lucruri cu care ne întâlnim și la repetiții.

Și dacă tot v-am povestit despre Micul prinț, nu-mi rămâne decât să vă mai spun că Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea întruna explicaţii”.

carti roxana

Aceasta este una dintre povești. Iar eu, mare lucru, nu aș mai avea de adăugat. Poate doar că este posibil, în viitorul apropiat, ca pe blogul meu să vedeți articole sau bannere publicitare. Pentru că sunt hotărâtă să susțin acest proiect și prin astfel de acțiuni. Și încă un lucru. O să vă invit pe toți cei care doriți să participați în săptămâna care urmează la campania de promovare a Semnului SPRE carte, să vă înscrieți articolele în tabelul de la final. Și, deși o să mă repet, voi spune din nou că scopul acestuia nu este să punem prezenții sau absenții și nici să ne lăudăm. Îmi doresc doar să găsim ușor aceste articole și, cel mai important, să dăm un contur clar comunității noastre. Comunitate în care sunt invitați toți cei care doresc să dea o mână de ajutor.

Vă mulțumesc tuturor, pentru orice formă de sprijin acordat.

semn1

Mecanismul de desfășurare al proiectului se află aici, iar situația cărților primite și trimise spre viitorii beneficiari o veți găsiți accesând http://atshort.com/carti.

Tags: , , , , , ,
written by
The author didn‘t add any Information to his profile yet.

17 Responses to “Primele semne”

  1. Răspunde Corina says:

    :) Nici ca se putea mai bine ! Felicitari !

  2. Răspunde Iuliana says:

    Emotionanta prima poveste, chiar o asteptam cu nerabdare. La cat mai multe astfel de povesti!
    Felicitari din nou tie si Roxanei! Oamenii deosebiti atrag oameni deosebiti :)

  3. Răspunde Ana-Maria says:

    Chiar ca prietena ta , Roxana , este ca argintul viu.Pe mine m-au umplut de energie cuvintele scris de ea , bucuria si neastamparul din cele scrise mi-au fost transmise foarte bine.Frumos cum au luat drumul acele carti si bucuria acelor copii chiar este greu comparabila cu altceva material. :)
    Felicitari Roxanei! Felicitari tie,Sonia! :)

  4. Răspunde abisurile says:

    Felicitari ! Sa aiba vant in pupa. Eu fac reclama pentru moment ca biblioteca cu carti in romaneste e … distanta.

    • Răspunde Sonia says:

      Mulțumesc mult. E importantă promovarea, așa cum, de fapt, este importanta fiecare mână întinsă acestui proiect. Iar eu prețuiesc orice formă de implicare.

  5. Răspunde Radu Thor says:

    Foarte bine! Au ajuns pe mâini bune!

  6. Răspunde Vienela says:

    Imi creste inima de bucurie, Sonia! Atata timp cat lumea se implica, avem sperante ca va fi candva mai bine pentru copii si pentru tara asta. De cate ori apare un nume nou, sunt uimita si incantata, mi se sterg din minte toate cele urate, tot ce a fost sau este rau in lume…
    Voi scrie si eu astazi sau maine, dupa ce ma odihnesc putin.

    • Răspunde Sonia says:

      Mulțumesc, Vienela. Și pe mine mă uimește că apar tot mai mulți oameni din afara cercului meu de prieteni reali sau virtuali. Ar putea fi un semn bun.

  7. Răspunde Lucian says:

    Un inceput foarte bun :), m-am simtit foarte bine citind randurile de mai sus!

  8. Răspunde Duzina de cuvinte: Merele… indisciplinate | verojurnal says:

    […] toate cele 12 cuvinte ce-şi sună câte un it în coadă, mai bine vă spun, ca răspuns la întrebarea Soniei, purtătoarea Semnului SPRE Carte, că primele creaturi plăsmuite şi găzduite printre slove pe […]

Leave a Reply to Vienela

Cancel Reply