Comentarii la: Omul cât trăieşte, învaţă

De către: roxana

roxana — Fri, 04 Jul 2014 12:35:11 +0000

Bună! Eu învăţ cu creionul în mână. Citesc, notez, repet pănâ înţeleg, memorând pur şi simplu îmi este peste poate!
Când constat că nu ştiu ceva ce ar fi trebuit să ştiu, mor de ciudă. mă pun pe învăţat şi a doua oară nu mai sunt în ofsaid! Eu sunt invidioasă, la modul stimulativ, pe cei care, cum îmi spunea mama “au tot un cap, două mâini şi două picioare, dar pot mai mult sau ştiu mai mult.” Trebuia să mă întreb, ei cum fac: se scoală mai devreme, muncesc mai mult, citesc mai mult, sunt mai interesaţi de ce este în jurul lor şi atunci să acţionez în consecinţă.
Îmi place să pun întrebări, veşnicul “de ce” mă stăoâneşte şi acum şi nu îmi este ruşine considerând că mai ruşinos este să nu ştii deşi aveai posibilitatea să afli. Suficienţa m-a deranjat întotdeauna.
Îmi place să spun ceea ce ştiu, nu să mă laud căci învăţăturile de orice fel nu sunt doar ale tale, trebuie să împărtăşeşti ceea ce ştii şi să cauţi mereu să afli lucruri noi. Am răbdare să explic, să arăt, dar cred că trebuie să fie voinţă de ambele părţi pentru invăţare.
Învăţ în continuu decând m-am mutat la casă. Totul îmi este nou. Învăţ să comunic în virtual, ceea ce m-a speriat la început, având aceeaşi frică să nu calc cine ştie ce legi neştiute.
Partea cu editarea grafică este pe gustul meu căci nu sunt prea pricepută (adică de loc) şi astfel poate se prinde ceva şi de capul meu. Eu îţi mulţumesc pentru iniţiativă.

De către: Sonia

Sonia — Fri, 04 Jul 2014 11:16:02 +0000

Eu am altă senzaţie. Cu cât învăţ mai mult mi se pare că ştiu mai puţin. De aceea casc ochii şi ciulesc urechile peste tot.

De către: Sonia

Sonia — Fri, 04 Jul 2014 11:14:57 +0000

Vom vedea ce va fi. A fost o idee şi sper să o duc mai departe. Spun sper nu pentru că eu nu pot fi consecventă, ci pentru că s-ar putea ca interesul celorlalţi pentru ea să se piarda. Timpul va decide,

De către: vavaly

vavaly — Thu, 03 Jul 2014 17:08:05 +0000

sotul meu a facut o constatare, dupa ceva ani de trai in comun: eu cand nu stiu ceva ma imbufnez, ma simt de parca nu as sti nimic. cand am constientizat asta am inceput sa ma corectez, sa admit ca nu pot sti totul. am inceput sa pun intrebari, sa invat sa pun intrebari.
eu cred ca in ziua de azi tot timpul trebuie sa inveti pentru a te putea adapta la viata asta mereu in schimbare. orice sursa de invatare este buna. important e sa ai mintea deschisa si sa vrei.

De către: psi

psi — Thu, 03 Jul 2014 15:22:46 +0000

eu ţi-aş sugera să faci altfel: să scrii, să laşi semnele tale şi ştiinţa ta aici. să le sădeşti ca pe sâmburi. roadele se vor vedea în timp, pentru asta e nevoie de ploi, de soare, de multe anotimpuri. şi dacă într-o zi, peste ani, cineva va veni la ceea ce ai scris tu cândva, înseamnă că a fost nevoie.

cum învăţ? de regulă ţin ochii larg deschişi. citesc mult, scotocesc. descoperirea internetului exact asta a fost pentru mine, o scotocire. de oameni, de informaţie.

sincer, atunci când constat că subiectul respectiv îmi este străin, eu mă bucur. pentru că mai am ceva de învăţat. şi pun întrebări. de ce să îmi fie ciudă că sunt om ori că uit?

când mi se cere ajutorul iese din mine la iveală trainerul. ştii deja că este parte din munca mea (deşi aş vrea să fie întreg). probabil pentru că lucrez cu oamenii, am mai multă răbdare cu ei decât cu cei din jur. dar îmi place să sădesc sâmburi… florile sunt datoria celuilalt.

şi da, iarăşi spun: când eram copil, mama mi-a spus că numai prostul refuză să pună întrebări. când vreau să ştiu ceva, de obicei pun întrebări, mă prind de mâinile care sunt întinse. vezi tu, sonia, marele ford spunea că este bine să te înconjori de oamenii potriviţi, de aceia care ar putea să îţi dea informaţiile de care ai nevoie. şi acest dar este printre altele un semn de prietenie. aşa că iarăşi revin şi spun: eu cred cu tărie că drumul acesta pe care l-ai propus blogului tău va rodi… fie şi numai dacă un om va învăţa cândva să facă o fotografie potrivită.