Sâmbătă. Căutând ceva pe internet, nici măcar eu nu mai știu ce, am dat peste un meme (nu-l pun aici pentru că nu-mi place realizarea grafică, dar și pentru că văzându-l ați putea înțelege greșit subiectul pe care vreau să îl abordez).
Despre ce este vorba? Meme-ul cu pricina îndemna la alegerea unei superputeri. Una pe care ne-am dori să o avem. Ori eu am depășit de mult vârsta la care aceste lucruri mi se păreau posibile sau, poate, îmi plăcea doar să visez la ele. Și totuși… când am terminat de citit tot ceea ce scrie pe acea poză, am ridicat o sprânceană. Ultima superputere menționată este capacitatea de a citi gândurile. Cândva mi se părea un lucru fabulos să poți face asta. Astăzi…
Nu vreau să-ți citesc gândurile. Nu pentru că mi-este teamă că aș putea afla că gândești despre mine lucruri care nu o să îmi placă. Pur și simplu pentru că, după primele momente de revelație, te-aș simți gol în fața mea, dezbrăcat de orice urmă de personalitate și numai bun de pus la păstrare, ca pe o carte a cărei lectură am terminat-o deja. Poate te-aș reciti după o vreme cu dorința de a scormoni după noi înțelesuri dar, este posibil, să nu se mai întâmple asta niciodată.
Nu vreau să-ți citesc gândurile. Citindu-le pe ale tale cu siguranță că aș putea să le pătrund și pe altora. M-aș conecta, din proprie voință, la o rețea aproape infinită de perspective, de idei și, mai ales, de probleme mai mult sau mai puțin grave. Le-aș explora, căci recunosc sunt curioasă, pe fiecare în parte, și aș uita de cele, destule, ale mele. I-aș desluși pe alții și m-aș pierde pe mine.
Nu vreau să-ți citesc gândurile. Chiar dacă ele, pentru mine, ar putea reprezenta chestiuni de viață și de moarte (sau mă rog, importante, am exagerat puțin). Ar însemna să-mi abandonez intuiția și instinctul și să încerc să găsesc rezolvări așa cum mi s-ar părea că le dorești tu. Să acționez, poate, altfel decât mi se potrivește, și să dau greș. Să încerc să intru în tiparele tale și să fac lucruri caraghioase sau nepotrivite. Și să merg pe o cale care pare corectă, dar care ar putea duce spre nicăieri.
Nu vreau să-ți citesc gândurile. Am constatat că singurul refugiu care ne-a mai rămas, cu adevărat, este cel construit din țesătura lor. Și cred că fiecare dintre noi avem nevoie, din când în când, de un loc în care să ne întâlnim doar noi cu noi.
Nu vreau să-ți citesc gândurile. Dar mi-ar plăcea ca cele despre care crezi că mă privesc, să îmi fie livrate în forma lor pură. Neîmpodobite cu floricele și brizbrizuri și nedisimulate printre unele de importanță minoră.
Nu vreau să-ți citesc gândurile. Și nu mi-ar plăcea nici ca tu să fii musafir nepoftit în mintea mea.
Îți mulțumesc că ai citit și îți trimit un gând bun.
11 thoughts on “Nu vreau să-ți citesc gândurile”