Mută-te din casa părinților (titlu împrumutat)

home-sweet-homeMută-te din casa părinţilor. Cât mai repede. Așa scrie pe blogul său Alexandru Negrea. Recunosc, este pentru prima oară când îl vizitez. Și asta doar pentru că întâmplarea a făcut să văd articolul său distribuit pe Facebook. Evident, titlul a fost cel care m-a intrigat și m-a îndemnat la lectură. Și am citit. Ridicând din când în când câte o sprânceană. Apoi am zâmbit și mi s-a părut corect ca alături de punctul de vedere al unui copil (care deși adult, din perspectiva asta scrie) să existe și cel al unui părinte. Chiar dacă părintele și copilul nu au aceiași cititori.

Mută-te din casa părinților tăi. Cât mai repede. Același lucru spun și eu. Și asta nu doar ca să parafrazez un titlu interesant. Ci pentru că, pur și simplu, așa cred.

Mută-te din casa părinților tăi. Vei fi liber, și cât de mult ai visat această libertate, vei face din noapte zi și nimeni nu te va întreba, niciodată, de ce ai ajuns la ore mici acasă, așa cum nimeni nu îți va spune că nu ți-ai făcut patul sau că este dezordine în dulap. Vei respira, prin toți porii, aerul tare al independenței de-abia câștigate, vei face oricâte aroganțe poftești, va conta mai mult perechea de pantofi din vitrina unui magazin, decât pachetul de unt de pe raftul din frigider şi te vei lipsi cu ușurință de micul dejun, pentru încă zece minute de somn sau zece lei economisiți  pentru cafeaua dintr-un bar din oraș. Cafea care este posibil să-ți țină loc și de cină. Vei constata însă, destul de repede, că la fel ca toate lucrurile, libertatea are și ea un preț. Al chiriei care va trebui plătită după intervale de timp măsurate cu o precizie de ceas elvețian, al facturilor pentru utilități, al prânzului care nu ajunge în farfurie decât după o vizită la supermaket și un proces tehnologic care, obligatoriu, se desfășoară în bucătărie. Mai adaugă la asta și faptul că va trebui să îți faci cunoștințe noi, mașina de spălat și aspiratorul, și o să ai tabloul complet. Dar mai contează, toate astea,  când ești liber?

Mută-te din casa părinților tăi. Nici lor nu le va fi ușor. Casa li se va părea prea tăcută și prea ordonată, se vor simți vinovați, cel puțin o vreme, când vor desface o ciocolată pe care nu o vor împărți cu tine, mult timp vor evita să gătească mâncarea sau prăjitura ta preferată. Fără tine, oricât de mult le-ar plăcea și lor, va fi fadă și seacă. Se vor întreba mereu dacă ești bine și vor încerca să interpreteze fiecare dintre inflexiunile vocii tale când veți vorbi la telefon. Căci te vor suna. Întrebând, enervant, de fiecare dată aceleași lucruri. Vor face pachete în care vor pune și lucruri stupide, uitând că sare și chibrituri se găsesc și la magazinul din colțul blocului tău și că tu ești plecat într-un oraș mai mare, nu pe front, la război. Vor încerca să mascheze, atât cât pot, grija permanentă pentru tine, știind că asta ți s-ar putea părea stânjenitor. Și vor dori să nu fie sufocanți și cicălitori. Nu le va reuşi decât câteodată.

Mută-te din casa părinților tăi. Cu timpul lucrurile se vor așeza la locul lor firesc. Tu vei învăța să te gospodărești, ei vor înțelege că nu este normal să încerce să-şi păzească copilul, ascunzându-l sub un glob de cristal. Tu le vei înțelege spaimele, ei vor fi mândri că ești pe picioarele tale și că te descurci, poate mai bine decât au făcut-o ei când au avut vârsta ta. Când vei avea nevoie de ajutor, îi vei găsi, mereu, acolo unde i-ai lăsat. Iar ei se vor putea bizui pe tine, chiar dacă ai plecat.

Mută-te din casa părinților tăi. Nu pentru că, de la o vreme, “eşti extraterestru prin comparaţie cu părinţii tăi”. Ci pentru că, dacă nu faci asta, s-ar putea să devii un extraterestru prin comparație cu cei de-o vârstă cu tine, cei care au avut curajul să-și ia soarta în propriile mâini.

Mută-te din casa părinților tăi. Nu pentru că ei au nevoie de liniște. Ciudat (sau nu?) au și ei prieteni, iar câteodată tu ești cel care are nevoie de tihnă. Ci pentru că acel cordon ombilical invizibil dintre voi, trebuie tăiat. Doare? Uneori da.

Mută-te din casa părinților tăi. Asumați-vă împreună acest pas și încercați să nu faceți o luptă din dorința de cucerire a acestei libertăți. Și mai ales, nu uita toate aceste lucruri când, la rândul tău, vei fi părinte.

În loc de concluzie.

Am crezut, întotdeauna, că nu este suficient să-i pui unui copil, în fiecare zi, un pește gras și gustos pe masă. Și că mai bine ar fi să-i dai lui undița și să-l înveți să pescuiască. Nu înseamnă că îl iubești mai puțin, ci că doar îl pregătești pentru viața.

39 thoughts on “Mută-te din casa părinților (titlu împrumutat)

  1. Iuliana

    Sunt de acord 100% cu fiecare rand din articolul tau, atat de mult incat nici nu vreau sa citesc articolul sursa deocamdata. Il voi citi mai tarziu. Eu sunt inca la faza in care toate dor si ochii inoata periodic in lacrimi…chiar si acum….

    • Sonia

      Cunosc sentimentul. La e început este nu numai greu, este aproape de nesuportat. Şi totuşi… trecerea timpului ne învaţă să ne obişnuim cu ideea că un copil trebuie să se bizuie mai întâi pe el şi doar apoi pe noi. Un părinte, azi este, mâine nu mai este. O educaţie solidă şi propria experienţă din care înveţi, rămân.

  2. Să ştii că-s 1001 motive să te mulţi din casa părinților: devii mai responsabil pentru tine, devii mai calculat, înveţi să-ţi gestionezi resursele de tot felul, eşti mai independent, înveţi să găteşti dar să şi apreciezi mai mult mâncarea mamei, înveţi să ai grijă de tine, înveţi…

    • Sonia

      Sunt multe motive, ai dreptate. Şi poate, paradoxal, când fiecare este la casa lui, legăturile devin mai strânse şi mai profunde. Poate pentru că nu mai sunt măcinate de frecuşurile zilnice?

  3. Dana

    Sunt întru totul de acord cu ce ai spus tu, problema e că nimeni şi nimic pe lumea asta nu ne poate pregăti pentru durerea zborului puiului din cuib, aşa că pune tu te rog articolul ăsta bine, şi peste cinci ani începe să-l mi-l trimiţi cel puţin odată pe săptămână.

  4. TATIANA

    Nimeni nu poate spune asta mai bine decat fiica si mama care esti si nu cred ca mai este nimic de adaugat , nici dinspre fiica nici dinspre mama pe care esti fericita sa le ai..Si ce bine ar fi daca toti, indiferent pe ce pozitii se afla in ecuatie ar vedea lucrurile asa si nu ar rastalmaci sau exagera intr-un sens sau altul.

  5. Sunt de acord. Sa ne mutam din casa parintilor. Eu de la 18 ani stau liber, insa ce facem cu acele persoane care nu au cum sa se mute de la parinti? Daca nu au posibilitatea sa setea singuri? Ce se intampla atunci? E mai putin liber? Mai putin adult?

    • Sonia

      Robert, sunt de acord că există persoane care nu au posibilități să se mute în casa lor (cumpărată sau închiriată). Unele sunt cazuri reale. Alții doar se complac. Și când spun asta o fac pentru că am niște asemenea exemple. Partea proastă este că asta vine la pachet cu multe lucruri neplăcute. Relații distruse dintre părinți și copii, din cauza divergențelor de opinii sau, la fel de rău, relații ale copiilor distruse.

  6. Bravo pentru articol. Ai mare dreptate si este tare greu sa pleci din casa in care ai crescut … cel putin pentru fete.

    Deocamdata locuiesc cu mama mea si tare mult mi-ar placea sa ma mut. Gandul asta imi umple inima de liniste, dar si de tristete pentru ca mama este singura si ar ramane chiar singura in toata casa aia mare.

    Practic nu as putea sa traiesc cu gandul ca s-a chinuit atatia ani sa ne creasca singura pe toate 4 … iar noi toate sa o lasam singura cu gandurile ei.

    Dar sper ca in viitor sa gasesc o cale de mijloc si sa impac capra cu varza!

    • Sonia

      În primul rând îți urez bun venit, Andreea. Când iei în serios problema asta și o întorci pe toate fețele, sunt convinsă că se va găsi soluția corectă. Iar din punctul de vedere al unui părinte, plecarea copilului de acasă nu este echivalentă cu abandonul. Te-ai gândit vreodată că te poți simți foarte singur și într-o casă plină de oameni?

  7. De reţinut!
    Însă nu sun de acord cu finalul! Parabola nu se aplică pretudindeni!
    Poţi avea 10 masterate în pescuit, dacă dai cu undiţa în Marea Moartă nu vei scoate nimic comestibil! ;)

  8. Ai mare dreptate si e foarte frumos sa vezi aceste lucruri din perspectiva parintelui… Eu am avut nevoie de foarte multa munca de lamurire cu ai mei, in conditiile in care facultate era si la noi in oras, iar alt motiv de mutare nici nu putea fi conceput.

    Dar mutatul asta m-a transformat enorm, a fost probabil cel mai bun lucru care mi s-ar fi putut intampla.

  9. Sonia

    Iulia, mulţumesc pentru vizită. Niciun părinte responsabil nu va accepta uşor că odrasla a crescut şi că el, părintele, nu mai este punctul central al existenţei copilului. Dar lucrurile se pot termina fericit. Trebuie doar puţin tact. De o parte şi de alta. :)

  10. psi

    eu locuiesc cu părinţii mei, bolnavi amândoi şi cu bunica mea care va împlini curând 98 de ani. şi ştiu că fără noi nu ar putea supravieţui. am avut de ales la început, recunosc, dar acum nu prea am ce alege. desigur că nu este deloc uşor, numai că astăzi nici nu îmi imaginez că aş putea locui departe de ei… pentru tot ce însemn eu pentru ei acum.

    • TATIANA

      Sunt si exceptii fericite de la regula si nu trebuie vazute ca o restrictionare sau limitare.Si eu mi-am trait copilaria cu parintii si bunicii din partea tatalui si a fost o armonie perfecta.Siera tot exceptie, in alte curti nu era asa,chiar daca erau mai multe generatii intr-o curte erau cu toate separat si mai erau si intepaturi.Poate pentru ca bunica mea era ca o icoana , ( nu cred ca a mai existat un om mai bun sau mai bland sau mai intelept) iar relatia nora – soacra a fost de asemenea exceptia de la regula.De pe pozitia copilului socotesc ca trebuie sa facem orice sacrificiu ca sa pastram cat mai ult langa noi pe parinti sau pe bunici.Din pozitia parintelui as dori sa nu-i constrang pe copii sa stea langa noi sau sa le fim povara.

    • Sonia

      psi, sunt situații și situații, iar cele la care mă refer eu, întâlnite în viața reală, au la bază comoditatea unor copii și egoismul unor părinți. Și evident nu exclud multe alte posibilități deloc condamnabile.

  11. Si eu locuiesc cu parintii. Am momente cand as vrea sa fiu singura, de pilda cand mama ma intreaba despre orice miscare, pana si cu cine am vorbit la telefon. Dar, deocamdata nici nu se poate altfel, din pacate. Este si o parte buna, aceea ca ne intelegem foarte bine de fapt, cu toate curiozitatile cam exagerate ale maica-mii. :)

  12. Mi-am luat destul de devreme zborul din cuib, insa acum, ca sunt mama si baiatul meu este mare, ma gandesc cu inima stransa ca va veni ziua in care va dori sa zboare de langa mine. Nu ma gandesc la ceea ce voi simti eu fara el, ci numai la temerile de mama-closca: ”se va descurca oare?”, ”daca va pati ceva si eu nu voi fi acolo?”… :)

    • Sonia

      Știi… asta este ca și cu drobul de sare…. Dacă pică… Când va veni ziua aceea, vei supraviețui. Și te vei bucura că puiul tău este om mare.

  13. Interesant artcol!Si eu m-am simtit singura si abandonata cand am plecat la facultate(desi voiam sa plec de acasa),dar cu timpul m-am invatat sa ma descurc in orice situatie.Mai am pana vor zbura puii mei,si sper sa trec usor peste moment…depinde si ce vor hotari ei.

    • Sonia

      Timpul aranjează toate lucrurile. Ceea ce astăzi pare de netrecut mâine se va dovedi ușor. Și invers este adevărat, dar să fim optimiști, nu?

  14. Pingback: Ce am mai citit fain în ultimul timp | Economisim.info

  15. eu cred ca un copil trebuie sa stie ca independenta (si nu libertatea, cuvantul mi se are f prost ales, ajungi sa te intrebi ce tip de relatie exista intre copilul si parintii respectivi ?) vine la pachet nu cu un pret, ci cu responsabilitati inca de la varste mici. Cu fiecare an al inaintarii in varsta parintii trebuie sa ofere copilului masura de independenta potrivita, impreuna cu responsabilitatile adecvate varstei, astfel incat la 18 ani respectivul sa aiba abilitatile si calitatile necesare pentru a se descurca in viata de adult. Eu nu inteleg, ce au facut acei parinti timp de 22 de ani, daca baiatul lor nu era capabil sa traiasca independent, pe picioarele lui?la 22 de ani faci cunostinta cu aragazul, masina de spalat si cu organizarea unui buget?vad o foarte mare problema aici. Ca sa nu mai spun de cunoasterea consecintelor unui stil de viata dezordonat.Practic acei parinti au dat afara pe usa un copil, care a fost fortat sa se maturizeze cat de cat fiindca afost silit de imprejurari.Cred ca parintii ar avea nevoie de un articol in care sa fie indemnati sa creasca si sa educe niste adulti responsabili, care se descurca cu maturitate indiferent unde ar locui, si nu niste copiii care spera sa fuga de acasa la majorat, ca niste catei scapati din lant.

    • Sonia

      Cred că mulți părinți nici nu realizează cât rău fac copiilor lor. Fie că este vorba de libertate prost înțeleasă sau de grijă sufocantă. E greu să crești un copil și să îi insufli cele mai bune principii și cea mai aleasă conduită. Poate am putea învăța de la cei din juri. Din greșelile sau realizările lor.

  16. Dan

    Nu există o rețetă universal valabilă. Sunt situații și situații fiecare cu particularitățile și specificul ei. Poți fi doar părinte pentru copilul tău, în cel mai bun sens al cuvântului, după cum, la fel de bine îi poți fi în același timp și prieten. Dacă autoritatea de părinte îi subminează libertatea de mișcare și de gândire, va alege să plece. Dacă relația de prietenie este însă una pe care o va prețui și în limitele căreia va avea tot atâta independență pe cât îi este necesară, va alege să rămână. Acesta este modul ideal de a vedea lucrurile, în lipsa oricăror constrângeri de ordin material.

    • Sonia

      Din păcate constrângerile de ordin material sunt cele care, cel mai adesea, tranșează într-un fel sau altul problema. Oricât ai fi de prieten cu al tău copil, eu cred că vine o vreme când cel mai bine este ca fiecare să fie la casa lui. Cu atât mai mult cu cât casa celor mai mulți dintre noi este un apartament cu 2-3 camere la bloc. Pentru că fiecare are nevoie de un anumit spațiu în care să se desfășoare. Și în care, uneori, să nu interfereze cu nimeni.

  17. andalusia

    Absolut! Partea materiala, insuficienta unui salar te obliga cumva, subtil dar destul de ferm ca nu ai unde sa te muti singur pentru ca nu te descurci cu banii. Multi dintre parinti nu au de unde sa trimita sau sa dea bani copilului pentru a se intretine, sa pentru o parte dintre cheltuielile sale si, uite cum statul iti impune o viata nesanatoasa, in care tu nu vei fi prea repede pe picioarele tale iar, daca parintii sunt foarte posesivi, egoisti si prea indoctrinati cu propria filosofie de care nici in ruptul capului nu vor sa se indeparteze macar de dragul copilului, eu cred ca soarta frustranta este pecetluita. Spre exempluȘ cu un salar de 900 de lei nu ai cum sa traiesti singur, decat daca ai niste abilitati si reusesti sa faci bani suplimentari fata de salar. Si asta in cazurile fericite. Lucruriel banale pe care parintii incearca cumva sa ti le impuna devin niste motive de frustrare pentru simplul fapt ca….daca nu faci cum spun ei, se supara, se simt prost, ofensati etc… Este o metoda de manipulare de care nu credeam ca sunt in stare, insa mie mi s-a intamplat. Am sesizat acest lucru si…mi-am sustinut punctul de vedere cu mentiunea ca am stat de vorba cu ei, cu rabdare, si le-am explicat ca nu e vorba despre faptul ca discreditez parerea lor sau experienta lor de viata, ci pur si simplu am o parere independenta si pe care o sustin pentru ca asa simt ca este bine pentru mine.

  18. Mangoles

    Si daca sed intrun apartament care e e pe numele a lor mei dar in care stau de 20 de ani si ma gospodaresc singur, se pune ca stau in casa lor ? Mai pune aici ca lucrez la firma lor, dar mai am si o alta colaborare. Cum vine asta ?

    P.S.-eu ” La casa asta am contribuit si eu acolo cu trei caramizi, dar e mai bine sa ramana pe numele lor, pentru a fi protezaja de hoti…

Lasă un răspuns către Gianina Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge