Iubește-mă azi, iubește-mă mâine…

no-loveIubește-mă azi, iubește-mă mâine, iubește-mă poate și poimâine, dacă tot este Ziua îndrăgostiților, deși prea mare legătură între rugămintea mea și acest eveniment nu prea există.

Iubește-mă când ești singur și nu are cine să te asculte, când simți că lumea îți fuge de sub picioare și ai constatat că nu este construită după chipul și asemănarea ta, când te simți uitat și părăsit sau ești dezamăgit. Pentru că, o vreme, eu te voi asculta.

Iubește-mă când ești într-un mai mare sau mai mic impas, când ai nevoie de o mână care să ți se întindă și de un umăr pe care să te sprijini, când toate ușile ți se par închise și nici măcar luminița de la capătul tunelului nu se mai poate zări. Cât pot, pentru un timp, te voi ajuta.

Iubește-mă când îți vorbesc în aceeași limbă cu a ta, când părerile noastre coincid, când ne sprijinim pe aceleași argumente și idei, când adevărul nostru pare mai solid și mai plin de sens decât al altora. O vreme s-ar putea să-ți vorbesc la fel.

Iubește-mă când timpul meu este darnic cu tine și când mă poți suna la orice oră din zi și din noapte, ca să îmi poți povesti orice. Și când știi că voi lăsa absolut totul doar ca să bem o cafea împreună sau să punem țara la cale, plănuind, de fiecare dată, mai nimic. Pentru încă o perioadă, îmi voi mai împărți timpul cu tine.

Iubește-mă când ți-e bine, căci bucuria împărtășită cuiva se înmulțește întotdeauna cu doi. Și ce este mai frumos decât clipa în care o altă inimă bate în același ritm cu a ta? Inima mea poate să păstreze cadența și tu știi asta.

Iubește-mă când ești necăjit. Se spune că supărarea mărturisită cuiva care îți este aproape, se împarte la doi. Iar eu sunt gata să primesc și astfel de daruri, cel puțin încă un timp.

Iubește-mă azi, iubește-mă mâine, iubește-mă poate și poimâine, dacă tot este Ziua îndrăgostiților, deși prea mare legătură între rugămintea mea și acest eveniment nu prea există. Apoi, te rog eu mult, nu mă mai iubi. Pentru că îmi administrezi aceste dovezi de iubire doar din când în când și numai atunci când ție îți fac bine.

Notă. Nu m-a supărat nimeni, acest articol este un pamflet. Inspirat de invazia de inimioare și de jucării de pluș. Și ca urmare a constatării că nu toate dovezile de iubire sunt ceea par a fi.

26 thoughts on “Iubește-mă azi, iubește-mă mâine…

  1. TATIANA

    Dar Dragobetele?Dar focul lui Sumendru?Nu , iubirea nu e ceva dezgustator, din contra, e singura noastra salvare, atata timp cat e adevarata si adanca si universala.

    • Sonia

      Focul lui Sumendru? Parca au trecut 100 de ani. :) Când este?
      Eu nu mai vroiam un anumit fel de iubire. Una care apare din când în când și care dispare la fel de repede cum a apărut. Și care are întotdeauna un interes ascuns.

      • TATIANA

        Toamna.
        Mda, s-a nimerit sa fie febra comerciala cu Valentine’s day….Inteleg chestia cu interesul si chiar nu ma incanta efuziunile sentimentale, ca argument de convingere .Prefer o formulare simpla si clara si raspund la orice solicitare.Partea proasta e ca lumea se instraineaza si ajunge sa relationeze uneori doar pentru un scop bine definit.

  2. Frumos articol…
    Eu una nu-i înțeleg semnificația. O zi ca oricare alta. Iubirea cred că ar trebui să existe în fiecare secundă a fiecărei zi. Și de manifestat, la fel.

    • Sonia

      Nici eu nu prea o înțeleg. Nu sunt împotriva acestei zile, dar nici nu pot să spun că îmi inspiră ceva. Prea multe jucării de pluș, prea multă ciocolată… Despre flori nu spun nimic. Florile nu sunt prea multe niciodată. :)

  3. Pluşărim? Foarte fain cuvântul, o să-l introduc şi eu în vocabularul meu!
    Pe mine mă sperie invazia de inimioare, de roşu şi cupluri care au nevoie de o zi în calendar ca să-şi spună “te iubesc!”

  4. Comerciantii astia sunt in stare sa pulverizeze afrodisiace in aer , sa ne iubim vrem-nu vrem de Valentinn’s day! Daca s-ar decreta ca in ziua asta trebuie sa adunam gunoiul din parcuri sau sa spalam covoare crezi ca ar mai sarbatari-o cineva? ;)

    • Sonia

      A fost decretate și zile din astea, în care am fost invitați să adunăm gunoiul. Prezență? Așa și așa, spre deloc. Eu mă gândesc la altceva. Suntem invitați tot timpul să fim civilizați și politicoși. Cum ți se pare participarea?

  5. Focul lui Sumedru ar fi de sfântul Dumitru, foc ritualic de curățire spirituală, de purificare, care se practică prin saltul peste focul aprins. Dar există și varianta de primăvară, înainte de sărbătoarea de Paște, când se face curățenia de primavară prin livezi și de asemenea se sara peste foc, în ritual de purificare! Ritualuri ce se suprapun acțiunilor de curățenie în livezi, cele care regenerează natura, un fel de reînviere din propria cenușă!
    Cât privește iubirea, ea trebuie să fie privită ca element de permanență în viața noastră, chiar dacă apare și în ritualuri de primăvară, de Drăgaică, atunci când se deschide sezonul de împerechere al păsărilor!

    • Sonia

      Focul lui Sumedru este o amintire atât de veche încât nu o pot localiza în timp. Deși îmi amintesc cu exactitate ce se întâmpla în acea zi.
      Costat că multe dintre amintirile mele sunt așa. :(

  6. Pamflet sau nu, i-as putea da un chip sufletului care cere iubirea, chiar daca stie ca nu va urma ceea ce isi doreste. Un chip bland, un chip cu inima mare. Si cu ceva suferinte la pachet.

    • Sonia

      Nu întotdeauna urmează ce dorim, dar iubirea asta despre care scriam eu chiar nu o doresc. Pentru că m-am săturat ca ea să se manifeste exact când alții au nevoie. Nu când eu o doresc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge