În căutarea simțului pierdut…

Acum câteva zile m-am trezit brodând un scenariu fantezist: cum ar fi dacă un ziar online (nu contează care) ar scrie despre mine că sunt cea mai frumoasă din țara? M-aș repezi la cea mai mare oglindă din casă ca să văd dacă nu cumva am slăbit peste noapte și am mai și întinerit vreo 30 de ani? Aș ignora oglinda și m-aș umfla în pene distribuind repede și degrabă articolul pe Facebook? M-aș pregăti să particip la un concurs de miss sfidând toate evidențele? Sau m-aș ruga să nu vadă prea multă lume scriitura și să-mi crape mie obrazul de gogomăniile pe care au fost unii în stare să le debiteze?

Nu, oameni buni, nu m-a lovit fix în moalele capului anormalul val de căldură care a venit peste noi, m-a lovit o postare de pe pagina oficială de Facebook a primăriei orașului meu.

hunedoaraDupă cum ați înțeles deja, articolul distribuit de primărie spune că o stradă din orașul meu este cea mai frumoasă din România. Iar eu nu pot să mă simt mândră de asta. Dimpotrivă, mi-e rușine că cineva s-a gândit că ne putem lăuda cu așa ceva. Și nu, nu sunt deloc cârcotașă, dar…

Strada despre care fac vorbire nu este nici prea lungă, nici prea lată și singurul ei merit este că în perioada aceasta înfloresc câteva zeci de piersici ornamentali, piersici care care o străjuiesc (conform unui comentariu al persoanei care administrează peretele virtual al primăriei) de peste 30 de ani. Este adevărat, explozia de roz este plăcută ochilor trecătorilor, dar nu poate decât să te facă să îți ridici ochii din pământ asfaltul care nu se află într-o stare prea bună și, eventual, mai ascunde clădirile din spatele ei.

strada revolutieiDacă nu ați cunoaște orașul, ca mine, v-ați putea gândi că cine a distribuit articolul, nu a știut despre ce vorbește (deși pentru că lucrează la instituția care administrează orașul, ar fi trebuit). Dar ce să vezi, cine credeți că “locuiește” vis-a-vis de ruina pe care v-am arătat-o mai sus? Ei bine, însăși primăria!

revolutiei 3Acum, dincolo de sfidarea unei evidențe, postacul primăriei ar fi trebuit să mai aibă în vedere și alte aspecte:

- gazeta de pe care a preluat știrea este cel mult o fițuică (mă îndreptățesc să spun asta articolele despre ținutele doamnei Iohannis, strigătul lui Tarzan care ar putea deveni marcă înregistrată sau extratereștrii și misterele de pe un sait care pun mâna în foc că îi este frate);

- zâmbetul de la finalul titlui, pentru cineva care cunoaște realitatea, este mai degrabă batjocoritor;

- simțul măsurii, al realității, al proporțiilor sau, mai pe scurt, bunul simț care ar trebui să nu ne părăsească în nicio împrejurare, cu atât mai mult atunci când vorbim în numele unei instituții.

Partea cea mai tristă a acestei povești este că peste 3.000 de oameni au apreciat articolul care are 178 de distribuiri. Spuneți-mi voi, că pe mine mă depășește, de ce ne plac laudele pe care nu le merităm și de ce preferăm o minciună frumoasă unei realități banale sau cu care nu prea ne mândrim? Ne-am pierdut chiar toate simțurile care așează lucrurile la locul lor?

Update: constat cu stupoare că articole despre strada minune sunt și pe libertatea.ro sau b1.ro. Sub formă de compunere de clasa a IV-a, e adevărat! Oare cine de la cine o fi copiat?

6 thoughts on “În căutarea simțului pierdut…

  1. În ce mă priveşte, idealul de frumusețe îmi diferă, fiindcă, deşi un om poate fi luat drept o stradă, nu este. Câteodată poate fi şi un balcon. :) Nu vedem nici măcar culorile la fel, “rozul tău nu e rozul meu”. Eu ştiu să vorbesc despre oameni şi mai puțin despre străzi. Despre oameni care vor să le spui că sunt urâți, deşi nu-s, nu ştiu să fi scris vreodată, dar o să analizez acest aspect. Poate că e un subiect interesant până la urmă. Urâțenia nu e lipsa frumuseții, precum nici întunericul nu e absența luminii, chiar dacă a zis-o un geniu. E vorba despre altceva…

    • Sonia

      Alma, eu nu zic că nu ai și tu dreptate, dar până la urmă frumusețea este și ea o convenție general acceptată. Cât despre strada cu piersici… mă iartă, dar nu este frumoasă. Oricât aș încerca să schimb convenția. Sau perspectiva. Sau pretențiile.

  2. Pingback: #PoateVăInteresează Despre minciuna Garcia - Begu, superba Poștă Română și altele - Cristian China Birta

  3. Dap, e cam pompos spus. Pe mine ma uimesc stirile gen “cea mai frumoasa femeie” sau topurile care se fac, de parca autorul a luat la rand miliardele de femei de pe planeta. Asa si cu strada voastra…

    • Sonia

      M-au speriat întotdeauna superlativele. Pentru că totul este atât de relativ, iar cunoașterea nostră atât de limitată…

  4. Asta e din categoria: nu am nimic de spus dar trebuie sa scriu ceva. Am trecut de 2 ori prin Hunedoara, prima data cand eram copil (cam 10-15 ani) si am ramas cu ideea ca e un oras trist. A doua oara anul trecut, la inceput ma gandeam ca uite ce parere proasta am ca a evoluat, ca e mai vesel. Dar dupa vreo 2 ore mi-am dat seama ca lucrurile s-au miscat, insa prea incet pentru secolul vitezei in care traim.
    Mara recently posted…Tu cum speli vasele?My Profile

Lasă un răspuns către Mara Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge