Zilele trecute s-a întâmplat să mi se facă instantaneu poftă de scris și să nu am timp să fac asta. Surprinzător pentru mine, subiectul a rămas agățat undeva și, contrar obiceiului de a abandona orice temă despre care nu scriu imediat, astăzi îl voi dezvolata.
Despre ce este vorba? Pe blogul unui amic virtual a apărut un articol intitulat Viața în paradis. O povestioară amuzantă cu o morală pe care nu sunt sigură că am pătruns-o prea bine. Postarea lui, despre primii oameni de pe pământ, era urmare a celei publicate de o reprezentantă a sexului slab. O evă, cum ar veni.
Fără să încerc să descifrez semnificația exactă a “cotoarelor pe care le aruncăm zilnic” (poate vine autorul și ne explică un pic), m-am lăsat atrasă de o formulare dintr-un comentariu. “Femeile nu au conștiința păcatului”. Să presupunem deci că ea, conștiința asta, există la bărbați? Și asta doar pentru că prima mușcătură din fructul oprit le-a rămas în gât? Eu mă gândeam că de acolo s-ar putea să li se tragă, mai degrabă, apetitul pentru anumite device-uri. Cele inscripționate cu fructul oprit reprezentat incomplet. Dar cel mai probabil nu am dreptate. Extrapolând, Eva ar fi trebuit să părăsească paradisul cu o grămadă de mere la purtător. Și imediat să inventeze poșeta pentru transportul lor. Căci marile descoperiri sunt urmare a marilor necesități, nu?
Presupunând că fructul cunoașterii a fost un măr, ceea ce este destul de improbabil având în vedere că nicăieri nu este scris acest lucru negru pe alb și, mai mult, la vremea aceea în orient nu creșteau astfel de pomi fructiferi și fără să vreau să dau vreo conotație religioasă textului meu, mă văd silită să fac o constatare. Chiar și fără să ne gândim la ea, fie că o credem sau nu, legenda aceasta este prezentă în viața de zi cu zi mai mult decât ne-am aștepta.
În primul rând, consecințele ei ne așează din start pe trepte diferite. Pe noi femei și bărbați, ați înțeles ce vreau să spun. Încă de la presupusele începuturi ni se sugerează că unul este mai bun decât altul, mai curios, mai predispus la experimente al căror rezultat nu este în stare să-l anticipeze. Și uite așa, adamii, se spală pe mâini și pozează în inocentele victime ale farmecelor unor eve. Doar ei sunt cei care au căzut mai de sus, nu? Perfect adevărat. Dar numai pentru că antropologia ne învață că, de obicei, bărbații sunt mai înalți.
O altă constatare este că transferul responsabilității de la un individ la altul s-ar putea să se hrănească și din povestea izgonirii din Paradis. Căci Adam o învinuiește pe Eva pentru această întâmplare și urmările ei, Eva, normal, se scuză și aruncă vina pe șarpe, iar toți, împreună, arată cu degetul către alții. Din fericire, între timp, pământul a devenit foarte populat. Aici se pare că suntem pe picior de egalitate. Căci nu am citit niciun studiu care să atribuie fuga de răspundere mai degrabă unuia dintre sexe. Asta nu înseamnă că nu există.
Un lucru care nu cred că mai are nevoie de argumente, pentru că este vizibil cu ochiul liber și a fost de multe ori discutat, este fericirea care, se pare, este invers proporțională cu cunoașterea. Cu cât știi mai puțin, cu atât lumea din jurul tău pare mai perfectă. Să fi fost strămoșii noștri numai simțire și dobândirea rațiunii să le fi încurcat căile mai mult de cât era necesar? Greu răspuns.
Închei punându-mi o întrebare care nu prea are legătură cu subiectul. Dar are cu mărul. De ce-o fi el prezent în atâtea mituri? Și câte din ele sunt adevărate? Vă amintiți cu siguranță de mărul discordiei. Chiar și făurit din aur, tot măr este. Dacă Eris nu ar fi scris pe unul “celei mai frumoase”, ar fi fost posibil să trăim într-o lume guvernată de pace și înțelegere? Căci gravitația este clar că ar fi fost descoperită și fără ajutorul acestui fruct. Mai ales că nici nu este foarte sigur că el a fost elementul revelator. Există o singură mărturie în acest sens și aceea este neconfirmată.
Până una-alta, mă duc să mănânc o portocală. Căci merele nu-mi prea plac, iar celebra “un măr pe zi ține doctorul la distanță” se pare că nu este tocmai adevărată. Cică avem nevoie de mult mai mult.
Adam, Eva, măr, păcat
Nu stiu daca la toate popoarele marul este fructul despre care se vorbste cel mai mult. Tin minte ca eram copil, citeam povesti nemuritoare despre califi si gaseam tot timpul paragrafe in care se vorbea despre rodii, despre tot felul de fructe exotice, pe care nu le vazusem niciodata. :)))
Nici eu nu știu. Dar asta mi-a inspirat articolul lui Lotus. Primul meu comentariu la la el a fost o întrebare. Care măr? Tocmai pentru că în locul unde a fost localizat Paradisul asemenea fructe nu existau.
Ahaha, Eva are mere iar Ana nu e singură!
Cică un luptător din antichitate, cu dileme spirituale, a mers la un călugăr renumit, să-l întrebe dacă există raiul și iadul. Călugărul i-a răspuns:
- Cine ești tu ca să îți permiți să mă deranjezi cu întrebările tale, născute dintr-o minte necoaptă? Du-te și vezi-ți de nimicurile tale…
Luptătorul, care în urma faimei dobândite avea și un orgoliu foarte puternic, a scos imediat sabia din teacă, cu gândul evident de a-l scurta pe călugăr de cap. Călugărul a zis:
- Așa se deschid porțile infernului!
Atunci, înțelegând tâlcul, luptătorul nostru și-a băgat sabia în teacă și a plecat capul, plin de recunoștință. La care călugărul a spus:
- Și iată cum se deschid și porțile paradisului!
Ideea din postarea mea era simplă: înainte de a fi un loc undeva și cândva, paradisul este aici și acum, cu toate probleme, șansele și merele din univers. Iar noi suntem nu rezultatul unor decizii luate de un Adam și o Eva legendari, ci suma propriilor noastre acțiuni, conștiente sau nu. Suntem singurii responsabili pentru condiția noastră. Și singurii care putem să ne recâștigăm libertatea originală.
Normal că Ana nu este singură. Căci Eva s-a multiplicat între timp. Cât despre paradis… depinde din ce punct de vedere privești lucrurile. Cel original, pentru mine cea de acum, ar fi fost un chin. Plictiseală maximă. Prefer vremurile astea moderne, așa agitate cum sunt. Uneori se întâmplă să nimeresc și câte un colț de rai.
măăă duc să fac un compot!
ştii ce sunt eu curioasă, sonia? cum vor fi reinterpretate toate aceste mituri peste ani.
şi dacă admitem că merele nu existau în paradis, oare în olimp nu erau mai degrabă portocale? de unde a scos eris mărul ăla aş dori să aflu atunci!
Despre merele de aur ni se spune că erau păzite de nimfele Hesperide, într-o grădină de la capătul lumii. Deci locul este ok, ar fi putut fi oriunde acest capăt al lumii. Dar cum de aur, mă întreb eu?
Bună întrebarea despre cum vor fi privite aceste mituri peste ani și ani de zile. Probabil tot ca niște povești. Dar va mai înțelege cineva, ceva din ele?
Ce analiza frumoasa ai facut aici! Eu sunt curioasa de altceva. De ce, de la Adam si Eva incoace, nu mai exista si alte mari mituri….legate de mar sau nu. Oedip, adam si eva, noe…De ce trebuie sa coboram in vremuri de acum n-spe mii de ani ca sa regasim povesti simbolice? Oare umanitatea a obosit la un moment dat si a hotarat sa devina mai concreta?
Păi cred că poveștile devin mituri o dată cu îndepărtarea destul de mare de punctului în care sunt plasate în timp. Atât de mare încât istoria în sine pierde cele mai multe amănunte aducătoare de îndoieli. Și rămâne doar simbolul și un schelet pe care fiecare dintre noi se străduiește să îl îmbrace după priceperea sa.
Ce discutii filosofice! Cred ca marul a fost folosit ca simbol in zonele cu climat temperat, unde este cel mai des intalnit fruct.
Si Biblia a fost scrisa intr-o astfel de zona, caci la Polul Nord sau la Ecuator nu-ti arde de povesti tocmai din cauza temperaturilor.
Povestile au existat atata timp cat oamenii nu stiau nimic despre lumea din jur. In loc sa o cerceteze, oamenii o inventau, o admirau, o contemplau. Acum avem in jur multe povesti, dar ele sunt povesti de explorare a lumii, nu de inventare a unor mituri.
Nu sunt chiar filozofice discuțiile astea.
Pur și simplu m-a amuzat articolul lui Lotus și în același timp m-a făcut să mă întreb care este percepția noastră a celor ce trăim în vremurile astea, asupra unor mituri. Și cât de actuale mai sunt astăzi.