Am urmărit şi eu, ca tot românul conectat la internet, aproape în timp real desfăşurarea evenimentelor de ieri. M-au mâhnit cele întâmplate şi mi-am spus, încă o dată, că lumea în care trăim este una nebună şi că, parcă în pofida tuturor eforturilor, se întâmplă să iasă la suprafaţă doar ceea ce este mai rău. Mâhnirea mea a ajuns însă la cote maxime spre seară când am avut timp să citesc sau să ascult tot felul de reacţii. Atât de diferite de parcă trăim împărţiţi într-o sută de galaxii care nu au nicio cale de comunicare una cu alta.
Nu cred că vă spun noutăţi, încerc doar să ordonez cumva lucrurile care mi-au picat sub ochi sau mi-au ajuns la urechi şi dacă ar fi să îmi imaginez o scară undeva foarte sus ar fi comentariile care vorbesc despre democraţie şi dreptul la liberă exprimare, iar jos, pe ultima treaptă, o părere care a făcut să-mi treacă fiori reci pe şira spinării. Cineva spunea (şi citez cu exactitatea) “bine le-a făcut că i-a împuşcat”. Între cele două puncte extreme o mulţime de oameni au mai adăugat câte ceva. După inima sau după priceperea lor au vorbit despre fanatism religos, despre faptul că francezii au făcut băşcălie şi de noi, despre compasiune sau răzbunare, despre solidaritate, dar şi despre “aşa le trebuie” (că până la urmă, de ce să nu moară şi capra lor). Şi am avut la un moment dat senzaţia că mă mişc într-un ocean mai tulbure decât mi l-am imaginat.
Două întrebări mi s-au conturat însă foarte clar:
- Câţi dintre cei care arată cu degetul spre activitatea jurnalistică a acelor oameni (8 dintre cei 12 care au pierit) au dezaprobat-o şi înainte de producerea acestei nenorociri? (asta ca să nu întreb câți aveau habar de ea)
- Este doar o părere a mea sau atunci când ne referim la libertatea de exprimare avem o unitate de măsură când este vorba despre a noastră și o altă când ne referim la a celorlalți?
Până să răspund la aceste întrebări și până să descâlcesc iţele întâmplărilor de ieri, pot să exprim cu tărie un singur lucru: nimic, dar NIMIC pe lumea asta nu justifică sau scuză o crimă. Iar când ea (şi nu este o excepţie) este făcută în numele unui dumnezeu (oricare ar fi el) nu pot de cât să mă îndoiesc de viitorul de aur al omenirii.
Și încă ceva. Apropo de “Je suis Charlie”, mesajul de solidaritate afişat de mulţi oameni şi, evident, interpretat şi el în fel şi chip. Nu te întreba dacă tu eşti sau nu Charlie. Întreabă-te mai bine cum ar fi dacă ai fi nevoit să priveşti întreaga întâmplare (sau una similară) din altă postură decât cea de spectator.
Sursa foto: www.facebook.com/euronews
Pingback: O lume mai bună? | vavaly