Comentarii la: Drumul spre iad este pavat cu bune intenții

De către: roxana

roxana — Tue, 10 Mar 2015 20:12:03 +0000

Un subiect pe gustul meu. Eu am scris acum ceva timp despre relația părinți -copii – școală. Și eu am trăit la vremea mea toată această luptă, despre care astăzi cred că a fost câștigată dar, nu fără a avea și bătălii pierdute. Să fii părinte este atât de greu! Nici să fii copil nu este ușor, nu? Nici atunci, nici acum.

http://amelie.ro/editorial/parintii-si-scoala

De către: Sonia

Sonia — Sun, 15 Feb 2015 09:40:43 +0000

Adriana, fiecare generaţie de părinţi face greşelile proprii, iar uneori le preia şi pe cele ale generaţiei precedente. Presiunea vremurilor este mare, educaţia fiecăruia îşi spune cuvântul, presiunea uzanţelor (vezi nenumăratele cărţi şi conferinţe de parenting de astăzi) este imensă. Să găseşti un echilibru este greu, dar nu imposibil dacă admiţi că, deşi eşti părinte, nu eşti Dumnezeu, că poţi greşi şi că ai de învăţat chiar şi de la copilul tău.

De către: Adriana

Adriana — Sat, 14 Feb 2015 16:10:54 +0000

Of, cât de multe ''greşeli'' , făcute de ai mei, văd în textul tău. Şi nu, nu am fost copil răsfăţat, dar nu suportau ''eşecurile'' şi să fiu pe locul doi, iar pentru asta mi-a făcut deseori mama ''tema'' la lucrul manual, de exemplu. Nu ştiu dacă mi-ar fi făcut şi temele, dar aici erau oarecum depăşiţi de situaţie, iar eu copil silitor pe post de bau bau in clasă, motiv pentru care am suferit enorm pe motiv de nepopularitate. Timpul de joacă dispărea, căci mi-era teamă să nu fiu suficient de pregătită şi găsită cu garda jos, deci mai tot timpul surescitată şi obosită. Aveau concepţia că lectura strică in detrimentul temelor de şcoală, citeam pe ascuns, asa că tot ce se intâmplă acum mi se pare diferit de ce am trăit eu. Nu a fost tocmai corect ce am trăit, dar oricum firea mea singuratică a acceptat uşor tot ce i se intampla. Soră mea a stiut, insă, sa le imbine şi sa poată rămâne un copil vesel şi responsabil in acelasi timp. In viata, acum, incă vad semne ale copilului de atunci; la fel şi la sora mea. Si ghici cine ia viaţa in piept mai cu optimism şi curaj? Mda, nu eu. Oricum, să fi dat educaţie unui copil in aceste vremuri cred ca ar fi fost cel mai mare test al vietii pentru mine. Uneori parcă il inteleg pe Dumnezeu mai bine. Cred ca a stiut el de ce nu mi-o fi dat această provocare. Sau poate vorbesc eu aiurea, la cat de ofertant e articolul tau in raspunsuri?

De către: Sonia

Sonia — Fri, 13 Feb 2015 15:16:08 +0000

Şi eu sunt de şcoală veche. Deci gândim cam la fel.

De către: Sonia

Sonia — Fri, 13 Feb 2015 15:15:04 +0000

Să ştii unde te afli este folositor. Dar să ţii cu tot dinadinsul să evaluezi în orice clipă pe cineva este mai mult decât nefolositor şi dăunător.

De către: Sonia

Sonia — Fri, 13 Feb 2015 15:06:30 +0000

Cel mai adesea uităm că de educaţia unui copi nu este responsabilă doar şcoala, iar când ne aducem aminte de asta dăm dovadă de exces de zel. Fiecare dintre noi doreşte copilul model, care să exceleze în toate domeniile şi pe deasupra să fie şi sensibil şi hotărât şi foarte disciplinat. Mi se pare că uneori cerem de la cei mici mai mult decât cerem de la noi.
Cât despre ţinutul în puf… dă-i celui mic undiţa să pescuiască, nu peştele mai întâi.

De către: Mugur

Mugur — Fri, 13 Feb 2015 06:51:53 +0000

Corectă analiza. Aș supralicita puțin, cred că în cea mai mare masură eșecurile copiilor se datorează părinților. Școala vine doar cu un anumit procent, dar esența trebuia să fie deja așezată în sufletul și mintea copilului. Școala poate veni cu o evidențiere a înclinațiilor, cu un plus de informație, dar esențialul tot de acasă trebuie primit.
Dar poate că eu sunt de “școală veche”, poate că azi nu mai sunt valabile considerentele mele.

De către: Ruxandra Ionita (Chinois)

Ruxandra Ionita (Chinois) — Fri, 13 Feb 2015 06:06:42 +0000

Ai scris frumos. Eu nu am inteles niciodata de ce se fac comparatii intre copii. Chestia asta nu mi-a placut niciodata.

De către: Lotus

Lotus — Thu, 12 Feb 2015 22:23:42 +0000

Mi-a plăcut ce ai scris. Am o singură obiecție: cred că ar trebui să fim atenți la partea cu răsfățul. E bine să existe o moderație, ca în orice. Altfel, copilul tratat prea aspru va fi rupt de iubirea părintească (de care are nevoie) și va rămâne cu un gol în suflet (chiar dacă poate va dezvolta un caracter puternic), în timp ce copilul obișnuit să i se îndeplinească orice dorință va dezvolta un caracter slab, incapabil să se descurce singur, la un moment dat. Aici greșesc foarte mulți oameni cu bani, gen afaceriști, politicieni, care în prostia lor își țin copiii în puf, distrugându-le de fapt șansa de a deveni oameni și exacerbându-le foarte mult egoul. Uneori, viața înseamnă și efort, și perseverență, iar beneficiile nu sunt imediate, lucru care ar trebui să îl asimileze și copilul, de mic. Dar lecțiile să-i fie predate cu iubire și înțelepciune. Părerea mea.

În rest, cum ziceam, mi-a plăcut perspectiva ta. Chiar mult. Subscriu și la partea cu „nu poate lua 10 la toate materiile”. Așa și este, ba mai mult, dacă ia 10 la toate ar trebui să îi mai recomandăm să iasă la joacă. Sau să-și găsească o pasiune. Cu 10 pe linie riscă să devină un mediocru strălucit. Adică să asimileze din toate câte ceva, mai mult decât media celor de vârsta lui, dar la un nivel oarecum superficial (pentru că nu și-a identificat încă o pasiune, un țel, o chemare). Desigur, nu-i regulă absolută.