30 Noi 2013

Doină, hip-hop și urări

14 Comments Blogging, Concurs, Publicitar, SuperBlog
Ies de la “Pâine” cu o plasă plină. Nu, nu s-a anunțat nicio criză a grâului și nici grevă în sectorul de panificație. Am luat apă, hârtie igienică, legume congelate și țigări. Fac doi pași și intru pe ușa prăvăliei vecine ca să cumpăr… pâine. De la brutăria unui sârb. S-a întors lumea cu fundul în sus, îmi spun, uitându-mă cu milă la cofetăria de peste drum. Nu a mai văzut prăjituri de cel puțin 6 ani. Mă întreb de unde o să-mi cumpăr mâine o pereche de șireturi și mă gândesc că nimic nu mai este cum era odată. Nu sunt o nostalgică a vremurilor care au trecut, dar constat cu amărăciune că trăiesc într-un fel de talmeș-balmeș și într-un sistem ale cărui valori s-au diluat cu fiecare zi care a trecut. Mă îndrept agale spre casă, parcurgând cu privirea șirul de magazine din zona blocului meu. Peste tot mărfuri amestecate, aduse probabil cu vaporul de prin alte zări. Ale noastre, aproape absente, că deh, salățile din grădina ursului (am citat) sunt mai arătoase și mai gustoase (?) decât cele care cresc pe lângă ograda proprie.Ajung acasă și, gest reflex, apăs butonul care pornește calculatorul. Apoi realizez că este vineri și că măcar în seara asta ar trebui să-mi iau o pauză. Sunt obosită și înfrigurată și mi-ar trebui o oră de lenevit în pat. Dar dacă tot l-am deschis accesez YouTube și caut o melodie relaxantă. Cred că Doina lui Zamfir ar fi mai mult decât potrivită. Dar nu știu cum dau click două linkuri mai jos, tot pe ceva care începe cu Doina. Aoleu, îmi zic, chiar că s-a întors lumea cu fundul în sus dacă doinele au început să aibă ritm de hip-hop, iar țăranul român a fost înlocuit de o fătucă care a petrecut cam mult în noaptea trecută. Cumva însă melodia mă prinde în mrejele ritmului ei și realizez că de fapt face exact lucrul la care m-aș fi așteptat mai puțin. Reclamă la un produs care nu numai că este românesc, dar este și așa, cam de pe vremea mea.

Pe Doina o cunosc de când mă știu. Este doar cu șase ani mai tânără decât mine și mi-a fost alături de fiecare dată când am dat de necaz. Mâini uscate? Doina! Călcâie crăpate? Tot ea! Demachiant? Laptele Doina! Este adevărat că acum foarte mulți ani oferta de produse cosmetice era limitată. Dar tot atât de adevărat este că popularitatea de care s-a bucurat i-a venit și din faptul că era considerată bună la toate. Mărturisesc că, elevă la liceu fiind, îmi făceam pantofii să lucească folosind Doina, iar geanta mea de școală, pe care o purtam de ani buni, căpăta un aer nou după ce o tamponam din abundență cu laptele minune.

Melodia s-a terminat și recunosc că mi-a plăcut. Și sound-ul și ideea. Doar nota doi de la final m-a pus puțin pe gânduri. Am înțeles jocul de cuvinte, dar chiar și așa, doar doi? Așa că repar, repede, în sinea mea nedreptatea și îi dau Doinei un zece. Am fost contemporane o viață, nu pot să uit asta. Total doisprezece. Poate nu întâmplător. Căci deși magia din sticlă s-a mutat în cutie și până la urmă e aceeași Mărie Doină cu altă pălărie, esența a rămas aceeași. Ea e una, dar are o grămadă de întrebuințări. Adică douăsprezece. O pui în poșetă și o scoți ori de câte ori ai nevoie de o cremă care să-și facă treaba. Poate vrei să te demachiezi sau să îți hidratezi și vitaminizezi pielea. Ca să nu mai vorbim că o poți folosi după plajă sau epilare, pentru o mască nutritivă, ca regenerant și reparator al pielii uscate, pentru un masaj relaxant și de ce nu, pentru îngrijirea pielii celor mici.

doina

Ce mai poveste… Într-o lume în care produsele românești au dispărut rând pe rând, Doina a supraviețuit și a crescut ca Făt Frumos, într-un an cât alții (sau mă rog, altele) în zece.

farmec 1

Am exagerat un pic cu ilustrația? Păi să reașezăm datele problemei! Făt Frumos nu este chiar el, iar prințesa este mai degrabă o persoană obișnuită.

farmec 2

Cum a reușit Doina să reziste în timp și să fie în continuare apreciată? Reprezentanții companiei se pricep mai bine la analize și îi las pe ei să stabilească care a fost “ingredientul” principal. Calitatea, bagajul emoțional, transformarea produsului astfel încât să devină chiar bun la toate? Toate la un loc? Nu știu. Așa cum nu știu nici cum s-a născut o colaborare Krem-Farmec. Știu însă că Doina este vedetă în poșetă. În condițiile în care abundența de produse cosmetice de pe piață face dificilă primirea de aplauze la scenă deschisă.

Mă simt nevoită să-mi reconsider puțin și poziția de la începutul articolului. Produsele românești nu au dispărut de tot de pe piață, salățile ursului nu sunt întotdeauna cele mai gustoase, timpul schimbă regulile, dar esența rămâne, tradițional nu înseamnă neapărat învechit. Iar o Doina pe ritmuri de hip-hop nu are nimic nepotrivit.

Acest articol este ultimul din seria celor scrise pentru SuperBlog și este dedicat, astăzi cu o zi înainte de ziua României, tuturor celor care cred încă în români și în puterea lor de a face lucruri cu care să se mândrească peste ani. La mulți ani români! La mulți ani România!

Tags: , , ,
written by
The author didn‘t add any Information to his profile yet.

14 Responses to “Doină, hip-hop și urări”

  1. Răspunde Maria-Agu Ignat says:

    Aww ce imi placeeee! Foarte frumos! Felicitari!!

  2. Răspunde Dana Lalici says:

    Cald si bun articolul, in nota ta caracteristica. Mi-a placut foarte mult cum ai abordat tema si imi place ca stau fata in fata, si eu si tu, cu momentul revenirii la viata noastra dinainte.Ha sa ne fie de bine!! Te imbratisez cu drag!!

    • Răspunde Sonia says:

      Așa știu eu să scriu, bine sau rău pentru un advertorial, chiar nu știu, așa voi scrie de fiecare dată. Să ne fie bine, zic și eu. Mie și ție și tuturor!

  3. Răspunde Pinky Rainbow says:

    Da, mi se pare ca prin colaborarea cu Krem, cei de la Farmec au reusit sa combine traditia (crema Doina) cu tehnologia (reclama pe Youtube, printr-o melodie). Nu am mai vazut la alte firme sa faca lucrul acesta, insa e o idee interesanta! Parca te face sa vrei o crema, in cazul in care ai ramas fara Doina… :)

    • Răspunde Sonia says:

      Am fost sceptică în privința melodiei, mai ales că citisem câteva versuri pe Facebook și mi se păruseră aiurea. Voi recunoaște însă că este o alegere inspirată și cred că o să dea rezultate bune.

  4. Răspunde alma nahe says:

    2 și de la mine, na! Doi ochi atenți. :) Vedeta din poșetă nu era în nicio poșetă, da’ trona pe masă, lângă o scrumieră. :) Succes!

  5. Răspunde Dumitrascu Tatiana says:

    Eu dau nota maxima, indiferent ca asta inseamna 10 sau multiplu(nu doi) de “na”.Meriti si tu si merita si subiectul care nu e ceea ce lumea intelege ca “vedeta”,a fost chiar totdeauna modesta dar ne-am rezolvat multe probleme cu ea.Si eu am o relatie continua si ma bucur ca ne-a ramas, ca in curand nici pamantul pe care calcam nu va mai fi romanesc.Asa ca La multi ani 2na, la multi ani , Adi-Sonia, La multi ani, Sorin(scuze, am scris din greseala urarea pe peretele lui Ninel, aseara, in ceasul al 12-lea), cu mult drag!

  6. Răspunde Vienela says:

    Intamplarea a facut sa fie si baiatul meu langa mine cand am ascultat prima data melodia cantata de Krem si l-am auzit uimita cum o fredona. Am inteles imediat ca cei de la Farmec au facut o alegere buna. Melodia chiar a prins la tineri, iar asta inseamna ca Doina chiar stie sa ramana vesnic tanara.

  7. Răspunde Lolita says:

    Doina este o punte peste timp! Mereu o vom regăsi, dacă o căutăm, la fel de nostalgici şi mândri în aceiaşi timp, pentru că este un brand autentic românesc! :)
    La mulţi ani tuturor celor care scriu şi simt româneşte! :)

Leave a Reply