Ceva mai devreme am deschis Google Analytics și mi s-a făcut rușine. 6 vizitatori online și numărul de vizualizări aproape ca într-o zi când postez ceva nou și asta în timp ce eu am scris din ce în ce mai rar. Aș putea să mă scuz spunându-vă că am fost ocupată să adun voturi pentru Semn SPRE carte, că am fost obosită și, uneori, prea nervoasă ca să aștern gânduri pe foaia virtuală, dar, deși toate acestea sunt adevărate, motivul pentru care nu am făcut-o a fost cu totul și cu totul altul: gânduri mult prea amestecate și teama că nu o să le pot rândui atât de bine încât să fie înțelese așa cum se cuvine. Voi scrie acum, deși nu sunt convinsă 100% că am reușit să le pun în ordine.
Cu siguranță, fiecare dintre voi a fost angajat la un moment dat într-o competiție. Știți deci ce înseamnă emoția, așteptarea și speranța. Și cunoașteți, în egală măsură, bucuria pașilor înainte și amărăciunea celor făcuți înapoi. Am participat și eu, pe ici pe colo, la diferite concursuri, cei care mă citesc frecvent, știu. Am făcut-o cu detașare, luptându-mă mai degrabă cu mine decât cu ceilalți, încercând să îmi demonstrez în primul rând mie că pot și fără să îmi doresc cu tot dinadinsul un premiu. De data această, în ceea ce privește ultimul demers în care m-am angajat, lucrurile stau altfel. Pentru că miza este alta. Și pentru că dincolo de munca și de visurile mele, sau mai degrabă alături de ele, se află și munca și visurilor altor oameni. Care cred ca si mine într-o idee și care mă sprijină necondiționat. Iar de data asta nu voi pierde un premiu pentru mine ci o speranță pe care aș fi putut să o dăruiesc.
Nu o să dau numele celor care, de mai bine de o săptămână, luptă pe aceeași baricadă cu mine. Și luptă frumos, fără arme letale, scriind, distribuind îndemnul de a vota visul nostru sau, pur și simplu, vorbind cu fiecare om în parte (căci aceasta s-a dovedit strategia aducătoare a celor mai bune rezultate). Nu o să vă vorbesc nici despre toate încurajările primite, despre toate vorbele frumoase care mi-au fost adresate și nici despre felul în care am pus la cale tot felul de strategii, în speranța de a avea rezultate cât mai bune. Timpul bilanțului nu a sosit încă, iar lucrurile astea, până pe 15 mai, se vor tot întâmpla. O să vă spun doar, că indiferent de rezultatul de la final, nu regret nicio clipă toată truda și tot timpul pe care l-am investit. Am fost martora unor gesturi care, vă mărturisesc, m-au emoționat până la lacrimi. Și convingerea mea că omenia nu a murit este acum și mai mare.
O să vă vorbesc însă despre câteva mirări și despre gustul, uneori amar, pe care l-am simțit. Și asta nu pentru a pune la zid pe cineva, ci pentru că lucrurile astea mă apasă și mi se pare corect să le știți. Altfel, din capul locului vă spun, nu sunt supărată pe nimeni dintre cei care au considerat că nu este cazul să voteze și le respect motivele pentru care nu au făcut-o (fie că a fost vorba de comoditate sau de neîncredere).
Ce mă uimește? Că proiectul nostru are în acest moment 326 de voturi și 650 de like-uri. Când cineva a mai ridicat, mai la început, această problemă, am crezut că este vorba despre faptul că oamenii distribuie demersul direct de pe pagina site-ului Țara lui Andrei, cum, uneori, fac și eu. Am constatat între timp că mă înșel. Dacă veți avea răbdare să vă uitați la clasament, veți vedea că proiectele de pe locurile fruntașe au multe voturi și puține like-uri. Eu, pur și simplu, nu știu ce să cred. Așa cum nu știu ce să cred nici despre faptul că au fost scrise, până acum (căci vor mai urma), 24 de articole de promovare, și totuși rezultatele sunt modeste. Oare a mai beneficiat vreun proiect de un asemenea privilegiu? Și oare cititorii noștri nu rezonează cu noi?
Gusturi amare… în două ipostaze le-am simțit și au fost amare rău de tot. Una a fost aceea că am cerut acceptul administratorului unei comunități din care (se pare că doar teoretic) fac și eu parte, să postez un anunț despre concurs și despre modalitatea de vot. Aș fi acceptat, fără resentimente, un răspuns negativ (în condițiile în care pe acel wall sunt promovate concursuri cu rujuri și oje), dar m-a durut că, deși mesajul meu a fost văzut, nu am primit niciun răspuns. Și am înțeles, de parcă nu mi-ar fi fost clar până atunci, că termenul “comunitate de bloggeri” este departe de a fi ceea ce îmi imaginez eu că ar trebui să fie.
Al doilea fel de amăreală mi-a sosit via trei mesaje private. În care, cu toată admirația pentru proiect, eram pusă la zid pentru că m-am înscris într-o competiție sponsorizată de Petrom. Aș fi înțeles și argumentele acelor oameni, fiecare dintre noi are credințe proprii și principii personale. Ce nu am înțeles a fost altceva. De ce te lupți cu mine și nu cu cei împotriva cărora ești? Și de ce îmi spui că am ales calea greșită, că tot ce mi-am propus eu puteam face NOI, când tu nu ai făcut nimic? E ușor să arunci piatra în timp ce, probabil, mâine îți vei alimenta mașina la prima pompă Petrom. Și când, până acum, nu ‘i-am auzit vocea niciodată și nici nu te-am văzut inițiind vreo dezbatere.
Mi-e sufletul ușor acum. Am simțit că trebuie să vorbesc și am făcut-o. Sper că nu am supărat pe nimeni. La finalul acestui articol nu o să vă îndemn să votați dacă nu ați făcut-o până acum. Doar o să le mulțumesc, din nou și nu destul, tuturor care au pus umărul, în orice fel, ca Semn SPRE carte să meargă înainte și o să vă las să priviți o fotografie.
bucurii, dezamăgiri, emoții, Idei din Țara lui Andrei, Semn SPRE carte, Țara lui Andrei
Să știi că s-ar putea explica câteva like-uri în plus, dar lipsă la vot, prin faptul că platforma lor are ceva erori, fiindcă azi, unuia dintre copiii mei de liceu, care a vrut să voteze, nu i-a venit pe e-mail mesaj, ca să-l confirme. Iar o prietenă a mea — eram chiar lângă ea — n-a putut să treacă de pasul ăla cu ” ești sigur că dai votul cui trebuie?” (Știu că nu așa scrie!) Tot apăsa “da”, dar nu se întâmpla nimic, și nici votul nu i s-a înregistrat. Dacă a mai pățit cineva asta?
Oli, știu și eu două persoane care au primit e-mailul de confirmare mai târziu. Altfel, toți cei cu care am interacționat au primit atât linkul cât și sms-ul doar după câteva secunde. Ar fi o explicație care să stea în picioare dacă alții nu ar fi reușit să adune cu sute de voturi în plus. Nu judec pe nimeni care nu a votat, și te asigur de sinceritatea mea, dar nici nu vreau să mă amăgesc.
Cu mailul am pățit-o și eu. Am dat adresa de gmail, apoi am așteptat. Și-am așteptat. Și mi-am pierdut răbdarea și-am introdus datele din nou. Mi-au spus că sunt deja înregistrată, dar io tot n-aveam mailul. Am căutat la spam, nimic. A doua zi am luat-o de la capăt, aceeași poveste. Era super enervant, dar și nervii mei erau la maximum, așa că mai mult de-atât, n-aveau ce se mai întinde.
Apoi am apăsat un buton cu toate mailurile, și-acolo era. Dar nu în inbox, în „all”.
Oli, apropo de apăsat DA si nimic nu se întâmplă, aflu că acest lucru apare uneori când se votează de pe tabletă sau telefon.
Daca concursul era sponsorizat de Gazprom te trezeai ca esti filorusa, daca era sponsor o firma mica erai o capitalista feroce suspectata ca strangi maculatura pt a scoate un banut in plus. Daca sponsor era o universitate erai acuzata ca indrumi oamenii acolo ca sa favorizezi imscrierile la acea facultate.
Asa ca treci peste ce au spus oamenii. Oamenii o sa spuna, si o sa spuna, si iarasi o sa spuna. Si o sa asculte numai ce vor ei, si vor ramane aceiasi egoisti cu nasul pe sus.
Eu insa as aduna sesizarile privind votarea si le-as trimite print screen organizatorilor. La urma urmei nu toti rabdarea Irealiei. Si sincer as cere anularea votarii
Da, să anulăm votarea și să strigăm “fraudă!”, că doar asta se practică de multă vreme ca să ne ascundem neputințele. Nu, Cuvânta, eu mi le asum și îmi învăț lecțiile. Cât despre disfuncționalitățile site-ului… eu n am de unde să știu cine a avut probleme și cine nu. Și nici la cine lucrurile nu au funcționat din cauza organizatorului. S-a gândit cineva că o conexiune proastă la internet ar putea fi cauza? Ieri, un client care îmi promisese că votează, m-a sunat să îmi spună că vine la mine la birou pentru că el crede că ceva nu face bine și vrea să îl îndrum eu. A urmat din nou toți pașii și a durat 2 minute să voteze. Mi-a spus mai apoi că lui internetul nu îi merge prea bine.
Altfel, gura lumii este slobodă și încă de când am vorbit pentru prima oară despre proiect am știut că vor fi voci care să găsească ceva de comentat.
Imi pare rau daca te-am suparat, Sonia, dar nu cred ca ai ce greseli sa-ti asumi. O conexiune slaba de internet este o neputinta a sistemului de votare, nu al tau personal.
Si cred ca ai face un bine sa anunti aceste probleme, pt ca pe viitor sa fie remediate deficientele si pt alte persoane.
Si nu o spun in spirit razboinic, ci din dorinta de corectitudine. Nu cred ca o sesizare te-ar face sa arati ca o frustrata, pt ca problemele nu sunt inchipuiri, ci realitati sesizate de mai multe persoane.
Aoleu, stai puțin că ai înțeles greșit! Nu m-am supărat deloc. Ceea ce ai spus este perfect adevărat, iar eu am zâmbit doar strâmb și am rememorat mai multe episoade pe care le-am văzut, adeseori.
Eu nu pot anunța, așa, pur și simplu, niște lucruri pentru care nu am dovezi. Cei care au pățit un asemenea episod ar trebui să o facă. Și din păcate, nu de aceea nu avem voturi. Eu sunt realistă, Cuvânta și nu vreau să mă mai mint. Nu-mi fac bine nici mie nici altora.
Am inteles acum. Ma speriasem ca am spus ceva aiurea. M-am linistit, dar nici nu vreau sa-mi inchipui prin ce ai trecut!
Buna, Sonia! parerea mea despre ceea ce se intampla este ca acum vedem clar diferenta intre a declara ca iubesti cartea si ca iti doresti sa ajunga in mainile a tot mai mult copii si altceva este sa vrei cu adevarat acest lucru. Un proiect atat de frumos, care a functionat inainte de inscrierea sa in competitia de idei, merita mult mai mult. Reticentele multora legate de diversele greutati intampinate, legate de sonsor sau mai stiu eu ce, nu fac decat sa-mi intareasca convingerea mea personala: daca vreau, pot sa rastorn muntii daca nu, nici firul de praf!
Roxana. tu știi la fel de bine ca și mine cât de greu se strâng voturile, pentru că ai adunat unul câte unul. Și ai fost prima care a semnalat discrepanța dintre numărul lor și cel al like-urilor. Așa cum am spus și în articol pot înțelege că oamenii nu vor sau nu au chef să voteze. Dar de ce ne place să lăsăm iluzia că suntem o comunitate? Și de ce una spunem și alta facem de fapt?
Îți mulțumesc mult pentru toată implicarea ta. Dincolo de voturile strânse pentru proiect am simțit în fiecare clipă sprijinul tău și asta ne ajută să mergem înainte orice ar fi.
Intreb ca nu inteleg prea bine: eu am primit cod pe telefon si e-mail dupa ce m-am inscris pe Tara lui Andrei. Dupa ce am votat nu am mai primit niciun e-mail. Trebuia? Votul e valid fara e-mail de confirmare?
Poate e mai usor sa dai like decat sa ai incredere sa-ti dai datele si nr de telefon ca sa votezi. Zic si eu ca asta ar putea fi o explicatie…
Iuliana, mulțumesc mult. Nu, nu mai primești confirmare după ce votezi. Pur și simplu nu mai poți vota încă o dată la acea categorie. Deci votul tău este ok. Și da, multi oameni s-au ferit să își dea numărul de telefon, ceea ce, pot înțelege. Deși eu am cont pe Țara lui Andrei de mai bine de un an și nu m-a deranjat nimeni, niciodată. Sistemul este greoi, dar îi înțeleg și pe organizatori. Știi că se pot fabrica voturi cu miile.
sa stii ca intrebarile astea mi le-am pus si eu si cred ca ni le-am pus toti cei ce ne implicam cu sufletul in campania asta. sunt framantari normale, firesti. si nu cred ca ai facut rau scriind si exprimandu-le.
dar eu cred ca oamenii reactioneaza fiecare in felul lui si ca asteptarile noastre nu trebuie sa mearga in nici o directie anume. de obicei sustinerea si raspunsul la o situatie nu vine neaparat de la cei de la care ne asteptam ci de la oameni absolut necunoscuti, sau pe care nu ii credeam a fi interesati. eu am constatat in timp toate astea si acum asteptarile mele numai merg intr-o directie anume ci pur si simplu ma astept sa fiu surprinsa.
asa cum ai spus si tu, proiectul merge mai departe oricum ar fi.
Ai dreptate Vali, am primit reacții impresionante de la oameni despre care nici nu stiam că există. De exemplu colegii sorei mele. Oameni fără adresă de e-mail, dar care au făcut până și efortul acesta.
Ție îți mulțumesc și mergem înainte!
Discrepanta dintre numarul de like-uri si numarul de voturi? Am mai spus, printre “cauzele” posibile (in plus de cele tehnice) exista si asocierea cu sponsorul. Dar nu cred ca asta explica diferenta atat de mare intre like-uri si voturi. Poate o fi tot o chestie “tehnica” gen poti da like de mai multe ori pe navigatoare , adrese IP , etc. Concursurile genereaza de fiecare data frustrare (ca tot ca un fel de concurs e si votul asta). Ceea ce conteaza este ideea si punerea ei in practica. A mers si fara sponsor, care e problema?
Abisurile, am luat în calcul toate variante și pot înțelege orice opțiune. Pot accepta și păreri de genul “proiectul e slab”, până la urmă nu trebuie să gândim cu toții la fel. Dar vreau să învăț ceva din această experiență. În condițiile în care și ceilalți se lovesc de aceleași probleme, că doar nu suntem noi mai cu moț și în care acest proiect a beneficiat de promovare pe bloguri cum nu cred că mai are un altul. încerc să nu mă mai amăgesc măcar de acum înainte. Fie că noi nu avem vizibilitatea pe care o credem, fie comunitățile noastre nu sunt atât de închegate cum considerăm. Eu zic că asta este o lecție bună și de ținut minte.
Chiar si eu am invatat din asta. Petala in casa noua are foarte putini vizitatori si majoritatea sunt prietenele noastre comune, fete cu bloguri prietene (ma asteptam la asta, de fapt asta am si vrut cand am separat lucrurile). Iar la share-ul pus pe pagina mea de FB, cea cu prieteni, colegi de serviciu, etc n-am primit nici macar un like
Nici macar unul! La cum imi cunosc prietenii, ma indoiesc ca cineva a avut rabdarea sa citeasca despre ce e vorba, sa-si faca cont si sa voteze. De altfel ei nu-mi citesc nici blogul. Prietenii mei din viata reala au alte preocupari si alte pasiuni. Prietena mea cea mai buna, cu care nu e zi sa nu vorbesc la telefon, n-a mai intrat pe blog de prin vara trecuta, cred. Asta a fost o lectie amara candva, pe care mi-am insusit-o si de atunci am incercat sa nu mai am asteptari de la ei. De aceea eu nici nu-mi promovez postarile pe pagina personala, ca sa nu ma doara ca sunt ignorata cu gratie 
Iuliana, asta am înțeles de multă vreme. Nici măcar soțul meu nu mă citește în mod constant.
Și știu cum este și cu blogul în casă nouă. După abia trei luni am ajuns din nou acolo unde era când am făcut schimbarea. Pe mine nu mă deranjează cei care mă ignoră, ci cei care se bat cu pumnul în piept că susțin proiectul și nu au făcut absolut nimic, niciodată.
Nici acum nu reuşesc să primesc notificare pe mail pt datele cumnatului meu, de exemplu. Am păţit exact ca Irealia. Iar oamenii nu au răbdare, nu au! Succes!
Mulțumesc mult, Adriana. Pentru tot. Nimeni nu mai stă bine cu răbdarea, așa sunt vremurile. Acum aflu că mulți oameni au probleme la înregistrare. Din păcate eu nu pot face nimic. Ar trebui ca cei care întâmpină greutăți să îi atenționeze pe organizatori, căci fără date concrete vocea mea nu are relevanță. Și ca o idee, verificați și spamul. Știu cazuri în care mesajele au ajuns acolo.
….am reuşit cu votul cumnatului meu. 333…e numărul votului…
Vai de mine, Sonia, dar ce are frate PETROM-ul de nu poate sponsoriza ceva, e vreo rusine?!!! Eu sunt din Ploiesti , stam pe petrol, iti dai seama cate sponsorizeaza PETROM-ul pe la noi? Inclusiv unele proiecte eco derulate de institutii, organizatii, scoli, persoane… PETROM-ul nu face altceva decat sa dea societatii ceva inapoi. Nu ii laud, ca ne-au mancat urechile cu poluarea si petrolul lor, dar tocmai de aceea putem sa acceptam linistiti ceea ce ne ofera. Cat despre comoditatea de a face cont, asta o inteleg. Nu e vorba ca iti trimite un link de activat pe mail, mai primesti si SMS cu cod! E cam complicat procesul… In competitia asta tu te bazezi pe ajutorul adultilor, bloggerilor, dar ceilalti inscrisi sunt majoritatea scoli cu proiecte unde voteaza elevii cu profesorii, cu familiile, o gramada de voturi! Miza este mare deci se mobilizeaza lumea!
Asta cu votatul cu clasa am înțeles-o și eu. Din păcate locurile unde am trimis noi cărți în cele mai multe cazuri nu au internet. Iar copiii nici vorbă să posede telefon. Procesul e complicat ca să se evite fraudele, dar cine vrea cu adevărat sacrifică 5 minute, poate nici atât. Au fost oameni care au făcut pentru el drumuri la poștă, au umblat cu cărțile în spinare să le ducă acolo unde trebuie și au investit bani. Ăsta este un efort și dacă ei au putut, de ce nu ar putea și alții să facă un “sacrificiu” care nici măcar nu costă?
Lumea nu este chiar atat de altruista pe cat te-ai astepta, iar romanul nu munceste pentru binele cuiva de aiurea. Probabil unii banuiesc ca ai cine stie ce de castigat din chestia asta. M-am izbit de mentalitatea asta. Putini te cred cand faci voluntariat pentru simplul motiv ca ei n-ar face!
[…] Sima şi Adi-Sonia Spătariu. Sonia, o să-ţi povestească despre Semn Spre […]
[…] la puţin timp după ce am plecat din deva, locul unde, într-o scurtă întâlnire, m-am văzut cu sonia. ceva mai departe de oraşul care ne găzduise bucuria pentru câteva clipe şi din care plecasem […]