Da, ați înțeles bine titlul și nu este în el nicio greșeală de exprimare. Și nu, încă nu am luat-o razna și nu mi-a trecut brusc prin minte că aș putea fi fericită dacă o să mă înscriu, degrabă, la o școală care să mă învețe această stare de spirit. De fapt, povestea este mult mai simplă. Ieri, mi-au căzut ochii peste un status de pe Facebook care anunța, cu oare care emfază, că în data de 20 martie sărbătorim Ziua Internațională a Fericirii.
Toma Necredinciosul, cum mă știți, am început să fac cercetări pe internet. În speranța că informația nu este corectă. Nu am nimic cu fericirea sau cu celebrarea ei, însă o zi mondială care să îi fie dedicată mi s-a părut a fi de un festivism ușor încărcat de cinism. Cine să o sărbătorească și cum?
Din link în link, am ajuns să aflu că 12 iulie 2012 este data de naștere a încă uneia dintre cele 120 de zile internaționale și că inițiativa a aparținut unui mic regat budist himalaian (Bhutan, de care eu mărturisesc că nu am auzit până acum), care a adoptat în ograda proprie ”Fericirea Naţională Brută”, preferând-o termenului de “Produs Intern Brut”. Sună frumos. Dar parcă doar în povești. În fine, poate nu pricep eu și nici nu pătrund prea bine sensurile. Este posibil. 193 de țări membre ONU au adoptat o rezoluție, cine sunt eu să o contest? Și poate doar mie mi se pare că această chestiune face parte, cumva, din aceeași categorie cu ideea Organizației Mondiale a Sănătății de a include dragostea în registrul maladiilor, considerând-o o tulburare mintală.
Dar să depășim momentul și să mergem mai departe. Tot internetul m-a informat că niște cercetători (oare cine se mai miră când aude de prezența lor indiferent care ar fi subiectul abordat) de la universități de renume, au pus bazele unei științe care teoretizează această stare. Și cum teoria se explică la școală, se pare că și românii beneficiază de un Program național și de cursuri de fericire (cel puțin teoretic, căci acțiunea cu pricina apare ca derulându-se în perioada decembrie 2013-iunie 2014). O fi, că eu nu am auzit până acum de așa ceva. Poate voi? Sau nu? Sunt rea dacă voi spune că ceea ce-i lipsește chelului este doar o tichie de mărgăritare?
Nu vreau să par sceptică și nici să iau în râs aceste lucruri. Dar un pic de gândire logică și de contact al membrelor mele inferioare cu solul, ca să nu mai vorbim de “prin acest program se dorește înțelegerea factorilor care declanșează fericirea și aplicarea lor în viața de zi cu zi”, o expresie pe care o citez, mă fac să mă întreb și eu, ca atâția alții, ce este aceea fericire. Oare ce unitate de măsură are și câte grade comparație suportă? O simțim cu toții la fel? Este accesibilă fiecăruia dintre noi și trebuie doar să întindem mâna și să o luăm? Și, cel mai important, este posibil să o învățăm?
Nu zic că ideea de a învăța să fii fericit nu sună bine. Dar din punctul meu de vedere doar ca figură de stil, în opere literare. În viața de zi cu zi lucrurile stau cu totul altfel. Avem nevoie, mai degrabă, de programe care să creeze locuri de muncă sau care să îmbunătățească sistemul sanitar și învățământul. Iar cursuri… găsesc cu zecile mai folositoare. Poate unele de îndemânări practice, de bune maniere și, de ce nu, de gătit? Ce ziceți? Și mă mai întreb niște lucruri. Cum ar trebui să fie dascălii de fericire? Veșnic fericiți? Nu este asta o utopie? Și ce ne facem dacă printre ei, așa cum se întâmplă în toate domeniile, se află și unii slab pregătiți?
Sunt unul dintre oamenii care întreaga viață si-a dorit să învețe. Și a învățat tot ce i-a stat în putere. Nu sunt singura, știu asta, așa cum știu și că unele lucruri nu au prea mare legătură cu această dorința și stăruința. Cum îl înveți să fie fericit pe cineva care nu are ce pune mâine copiilor pe masă (și nu pentru că este leneș, dar lumea în care trăiește nu îi permite să facă asta) sau pe cel bolnav fără nicio șansă de vindecare? Fericirea asta nu depinde numai de voință. Din păcate mai ține și de putință.
Aș vrea ca tot ce am scris mai sus să fie greșit. Și să existe metode prin care fiecare om să poată învăța această lecție. Aș spune fără nicio reținere “Chapeau domnilor, voi ați avut dreptate, iar eu m-am înșelat! “.
Tu te-ai duce la cursuri de fericire? Crezi că ți-ar fi de folos?
*Acest articol a fost scris după ce am citit (și) aici.
cursuri de fericire, fericire, Ziua Internațională a fericirii
Eu nu m-aș duce la cursuri de fericire, pentru ca îmi este mai la îndemână fericirea de lângă mine. Sunt fericită că-mi sunt cei dragi sănătoși. Sunt fericită că-i o zi însorită. Sunt fericită că am cele mai frumoase flori. Sunt fericită că pot dărui. Sunt fericită că azi sunt. Nu, nu sunt egoistă, dar despre nefericiri, am timp să scriu în fiecare zi.
Așa cred și eu. Motive de fericire există aproape de noi. Iar când le vedem, știm și singuri să le recunoaștem.
Eu am fost la un seminar de fericire acum ceva timp, unde am vizionat un filmulet din care am aflat ca Bhutanul a instaurat acel indicator al fericirii oamenilor.
Nu pot spune ca mi s-a parut fenomenal, dar m-a binedispus.
Evident ca este loc pentru cursuri mai importante, dar unul in plus nu strica nimanui, zic eu.
Oricum, ce era interesant la acel filmulat era ca tarile cu cel mai mare indicator al fericirii din lume nu sunt neaparat cele mai prospere. Asta m-a pus pe ganduri!
Este clar că și starea de fericire sau nefericire este subiectivă și are altă valoare pentru fiecare. Eu am fost fericită astăzi pentru că a fost primăvară, altul, poate, s-a bucurat pentru o mașină de lux cumpărată. Din nefericire există și persoane care se simt fericite când au pâine pe masă.
intradevar o altfel de abordare a subiectului fericire.
am auzit odata despre doi tineri care aveau o emisiune la radio in care promovau gandirea pozitivă şi tot felul de idei de dezvoltare persoanală. stirea era de fapt ca cei doi s.au sinucis si ca aveau grave probleme de cuplu si de existenta… asa ca nu intotdeauna cei care predau si promoveaza astfel de lucruri le si simt si traiesc.
dar daca acele idei sunt plantate la cineva care le simte si le poate aplica cu succes atunci eu cred ca isi au rostul si astfel de cursuri.
din pacate, asa cum spui si tu, chiar la nivel mondial multe altele ar fi de facut cu adevarat pentru fericirea oamenilor.
În ciuda tuturor programelor, lipsurile sunt mari și motivele de fericire, pentru unii, puține. Nu m-aș duce la un astfel de curs. Asta e clar.
Hmmmm….initial ,la primul gand , citind intrebarea pusa de tine , am zis DA
Apoi am stat si m-am mai gandit o data,de doua ori,de trei ori….si am ajuns la concluzia ca , pana la urma , chiar daca as merge la un curs de fericire , nu as intelege mare lucru.Ba chiar si daca as pricepe ceva de acolo , n-as aplica…pentru ca asa sunt eu , niciodata , oricat de bine ar fi , nu aplic ce s-ar impune…decat ce este legal si nu am incotro….Si ar mai fi si un alt gand , la o astfel de participare , sa devin indoielnica.
Am participat la prezentari pe diferite teme , in viata mea….si trebuie sa spun ca extrem de putine mi-au surescitat atentia si nu mi-au provocat rasul prin….idealismul lor,daca pot spune asa. Nu ca nu as fi eu insami o idealista , o visatoare incurabila …nu! Insa insistenta prezentatorului in a indemna persoanele prezente sa aplice anumite ideologii de acest gen , in viata de zi cu zi , asa cum scriai si tu , sa faci un om care nu are ce pune copiilor ,de mancare , pe masa , sa fie fericit….mi se pare putin cam prea idealist pentru felul meu de a gandi.
Asa ca as zice,personal , ca nu m-as duce la un curs de fericire….decat in contextul unei destineri si relaxari…asa cum mergi la un act cultural sau artistic.
“programe care să creeze locuri de muncă sau care să îmbunătățească sistemul sanitar și învățământul.”
Pai vezi ? Tocmai de asta ROMANII SUNT CEA MAI NEFERICITA NATIE DIN EUROPA !
Poate fata asta din China care s-a sinucis avea nevoie de astfel de cursuri :))
http://www.9am.ro/stiri/Incredibil/256081/si-a-postat-sinuciderea-pe-internet-dar-nu-a-intervenit-nimeni-sa-o-ajute.html